Sufrageria

Ma inchisesera intr-o sufragerie. Mi-era putin frica si mi-as fi dorit sa-mi fie mai lumina. Incepeam sa ma gandesc ca doar visez, mi-era destul de greu sa cred asta totusi pentru ca ma dureau degetele ingrozitor. De parca as fi cantat zile intregi la pian... Nici macar nu stiu sa cant la pian... Si-mi simteam inima cum bate. Sentiment destul de placut totusi pentru ca asa eram sigura ca mai sunt vie. Doamne si cum batea. De parca vroia si ea sa iasa, de parca era si ea inchisa ca si mine. Aveam cateva carti care pareau destul de proaste si un televizor... Eeternul televizor... Si mai era un fotoliu galben pe care incepusem sa-l urasc.
Urasc destul de multe lucruri in general... Fac parte din grupul oamenilor care urasc podurile metalice peste care trec trenurile si ma numar printre cei care urasc verbul "a combina". Dar astea sunt alte povesti pentru alte minute.
Imi amintesc ca nu ma asezasem niciodata pe fotoliul galben. Daca as fi avut destula forta cred ca l-as fi aruncat pe fereastra. Atat de antipatic imi era. Stateam mereu jos, pe carpeta de culoarea cafelei cu prea putin lapte si ma uitam in tavan. Imi placea sa fac asta. Imi imaginam viata mea fara mine. Mi-o imaginam pe Irene, muza nedescoperita a artistilor neapreciati, cautand sa-si gaseasca printul fermecat, pe Charlotte intotdeauna gata sa faca orice pentru copila Irene, dar niciodata destul de puternica sa renunte la iubirea ei (neimpartasita sau...) pentru Barlo. Mi le imaginam razand. Doamne cat imi placea sa le vad razand. Si-mi venea sa plang cand imi aduceam aminte ca eu n-as fi acolo sa rad cu ele pana ne-ar fi durut stomacul. Calatoreau mult fara sa se gandeasca ca n-au niciun ban si nici familii. Se aveau una pe alta. M-ar fi avut si pe mine. Am fi colindat lumea cu rucsacii in spate si ne-am fi indragostit in fiecare oras. Asa, o fac doar ele, iar Charlotte urma sa publice primul ei roman. Inspirat din viata lor si din relatia ei cu Barlo... L-am urat din prima clipa pe omul asta pentru tot ce-i facea.
Apoi o vedeam pe Misha cautandu-si mereu jumatatea, cersind iubire cu privirea oricarui strain si sfarsind prin a fi ranita de vreun dobitoc. Si nu era aproape nimeni care sa-i redea increderea... Doar Sally uneori... Dar ea avea famile, n-avea timp de dramele Mishei tot timpul. Il vedeam pe Vince alimentandu-si obsesia pentru jocuri de carti online si pe Claire care traia intr-o garsoniera in a carui dormitor era doar un pat si calculatorul care-i stocase viata: filmele. Si nu era nimeni care s-o ameninte ca o impusca daca nu iese din casa. O vedeam si pe Sara care n-avea niciodata o locuinta stabila, ci inchiria apartamente in diferite orase. Se muta periodic pentru ca se creau prea multe legaturi in jurul ei. Oricum ii place sa se plimbe...
Si-mi apareau lacrimi cand ma gandeam... Erau adulti, erau copii. Totusi mi-as fi dorit ca asta sa fie viata fara mine. Erau fericiti. Chiar daca nu aveau cariere extraordinare, chiar daca nu erau plini de bani, aveau suflete. Si erau fericiti.
Ma intrebam destul de des cand aveau sa-mi dea drumul. Ma irita prezenta fotoliului galben si mi-era grau sa-mi mai imaginez cum decurge viata mea fara mine. E trist sa vezi un film si sa-i lipseasca protagonistul. Nu mai intelegi nimic. Nu-i de ajuns ca sunt destul de bulversata. Mi-era frica sa ma mai uit pe tavan....

Am adormit. Ma trezesc maine intr-o barca...


Daca tu naufragiezi, n-o sa sece raul...
Cum crezi ca ar fi viata ta fara tine?