Am obosit să tot scriu... Să tastez, să tastez, să tastez... ca-n vid. În zadar. Nu mai am ce să scriu, sau dacă mai am nu mai pot. Aşa că iau vacanţă. Iau vacanţă de la... sinceritate? Nu cred... doar de la mărturisire... Poate mi-e mai bine când îmi şoptesc doar mie. Până la urmă toata treaba asta a pornit furtunos şi neanunţat. Tipic de altfel. E nevoie de ordine, de curăţenie şi lucrurile astea nu se fac în văzul lumii. Sunt mult prea personale. La fel de personale ca fericirea. La fel ca un joc. Doar tu trebuie să ştii cand începe şi când se termină. Sau nici măcar....
Eu am obosit să scriu.
Tu nu mai poţi sau nu mai vrei să asculţi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu