Midday's resolutions

Pentru ca uneori pur si simplu nu poti sa spui nimic. Tot ce simti ramane acolo, inauntru si te doare mai rau decat oricand. Dar nu poti sa arunci afara nimic. E legat cu un nod strans acolo inauntru, si nodul il simti in gat de fiecare data cand incerci sa spui cuiva altceva decat "sunt bine". Atunci te opresti si speri ca cineva sa se uite in ochii tai sau sa te imbratiseze in fuga inainte sa-si vada de treburile lui.

De cand n-ai mai imbratisat pe cineva fara sa intrebi nimic? Fara sa ai pretentia sa stii ce-i in sufletul lui cand nici macar el nu stie?

Second hand hearts

Ne stergem de praf si mergem mai departe. Timpul le vindeca pe toate pana la urma, nu? Ce daca in loc de suflet avem fasii? Poate cuiva o sa i se faca mila candva si o sa lege totul frumos. Aproape la fel cum era inainte. Si totusi cusatura doare. Doare chiar inainte de asta. Parca mai fusese cusut odata de mult. Parca inima asta a mai purtat-o cineva. Si a sfarsit la fel de rau. Cusuta de o gramada de ori.

Si acum legaturile s-au rupt. S-au rupt atat de brutal incat nu mai poti sa te misti, nu mai poti sa vorbesti, nu mai stii cine esti. Dar trebuie sa fii acolo. Pentru ei. Pentru ca lumea nu se opreste cand ti se-mprastie tie sufletul. Singura conditie e sa nu faci mizerie si sa mergi mai departe. Fie si cu capul plecat, in cautarea fasiilor care s-au pierdut. Si mai impumuti din cand in cand cate o bucata mica de ici de colo sa nu vada toata lumea ca tu nu mai poti. Lor trebuie sa le zambesti. “nu-i nimic, trebuie doar sa dorm”. Si de cate ori faci asta se mai pierde putin. Si de fiecare data trebuie sa mai imprumuti o bucatica. Pe care trebuie s-o retunrnezi aproape imediat, cu o dobanda care te face sa cazi din nou.

Si din nou…

Copii batrani. Batrani de mici

...