Nu pot. De promisinea asta nu pot să mă ţin şi gata.
De ce atunci când eşti pus în situaţia să spui ce ai pe suflet nu poţi; şi apoi te tot gândeşti şi-ţi vin în minte milioane de propoziţii care ar fi putut să schimbe de tot situaţia. Atunci cand trebuie sa zici ceva... neapărat şi tu nu poţi pentru că nu-ţi vine în minte nimic altceva decât 5 cuvinte banale pe care ar fi putut să le zică oricine. Sau mai rău, taci. Şi apoi, după ce situaţia de criză a trecut, vai câtă inspiraţie ai. Şi ce bine te pricepi la cuvinte. Eşti ca un rebus. Cu cât te străduieşti să-l termini mai repede, cu atât e mai complicat, cu atât e mai greu să-i găseşti cuvintele. Şi după ce termenul a trecut pare atât de simplu, atât de clar. Dar e prea târziu. Chiar dacă te gândeşti la mii de lucruri pe care ai fi putut să le spui şi nu le-ai spus, eşti într-un fel condamnat la tăcere. Şi rupi rebusul ăla în bucăţele mici mici. Acum ai multe litere, cu care poţi să construieşti altă poveste. Care o să fie citită prea târziu. Sau poate că de data asta o să ai noroc.
P.s: And I feel like I'm naked in front of the crowd
Cause these words are my diary, screaming out loud.
3 comentarii:
stiu cum e :(..dar acum incearca sa profiti de noile cuvinte,de noua ta poveste care, cine stie,poate va fi mult mai buna decat prima :)
Stiam yo ca n-o sa poti sa rezisti >:) :-"
lasa bah :-j nu stii cum se zice..scrii pentru tine nu pentru altii :-@
sau daca scriem pentru altii ar trebui sa le facem o dedicatie la fiecare inceput de post ;)
desigur toti speram ca suntem..cititi.."munca" noastra parand mai interesanta..so..1-2 daca citesc acolo merita sa le continui povestea :)
Da ştiu că ştiai. Şi eu ştiam dar... trebuia să mă conving că asta nu-mi face rău, ba chiar dimpotrivă. Aşa că... îmi alimentez povestea.
Trimiteți un comentariu