“E o întâmplare a fiinţei mele”
“I just can’t take my mind off you…”
“But you always end up much closer than close…
That's where I give in…”
Şi atunci
În abandonul absolut al fiinţei mele
Te caut
În încercarea de a rămâne atât de aproape
Încât să nu mai existe nici departe, nici mai aproape de atât.
Dar tu eşti atât de departe
Încât aproape pare o absurditate.
Şi cofuzia în care mă găsesc
E aproape de nebunia
Cu care un schizofrenic îşi construieşte prezentul, trecutul şi viitorul.
E duminică şi înca mă gândesc la tine.
„Şi te iubesc... şi te iubesc... aşa şi-aşa!”
În alimentarea noii mele obsesii – serialul „Sex and the City” – am avut ocazia să întâlnesc o întrebare pe care mi-am pus-o mereu, dar căreia nu i-am găsit niciodată răspuns: „Îl iubesc sau ideea că n-o săl am niciodată e cea care mă face să simt asta?” Ei.. mie mi-a plăcut întotdeauna sa umblu după „fructul interzis” aşa că... până la urmă.. ce e mai interesant? Rezultatul sau drumul până acolo?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu