Duminici cu vise

În zilele de duminică îi plăcea să rămână între aşternuturile calde care îi adapostiseră visele până de curând. O fascinau cutele cearceafului care îi lăsau urme pe piele şi razele care se strecurau printre draperii. Atunci nu mai avea niciun regret. Era doar ea cu gândurile ei. Duminica niciun străin nu se rătăcea împreună cu ea în vise şi nimeni nu-i zdruncina linistea de care avea nevoie pentru săptămâna ce urma să vină. Era una din zilele în care se bucura de acel fel de linişte pe care doar un om cu sufletul zbuciumat o poate dobândi. Liniştea care se află la un pas de nebunie.
Era duminică şi visa cu ochii deschişi nu la prinţi sau feţi-frumoşi cum te-ai fi aşteptat. Ea visa la câteva cuvinte şi o zi cu soare în care să uite de ce se ascunde şi să poată să strige secretul care o tulbura într-atât încât nu ştia dacă e fericită sau tristă.

Nesfârşitul şi-a găsit loc
În palmele tale.
Şi vântul mi-a ascuns
Sufletul
În buzunarul din stânga al rucsacului tău.
Cuvintele mele
S-au ascuns şi ele
în ochi
de frică să nu te murdărească
de negrul existenţei mele.
Dar tu
nu cauţi niciodată în buzunarul din stânga,
Iar eu nu vin niciodată să-mi iau sufletul înapoi.
Pentru că îmi place să visez
şi să ascund cuvinte în ochi
până când tu le vei descoperi sfioase, tremurătoare şi fericite
de tine.


Era duminică şi visam la tine.