marți, august 25

We are


Priviri timide şi zâmbete inocente. Ai spune că-s buze de copil, ce n-au gustat sărutul, că inocenţa lor e infinit mai mare decât păcatele ce le-au gustat. Ne-ascundem des, cu tot cu vise, părem copii ce tânjesc după acadele colorate, am învăţat încet să ne ascundem laşitatea. Visăm în linişte, fără să ne pese de reguli, de timp, de vremuri, ne pictăm sufletele cu acuarele, punem în dorinţe praf de stele, alergăm după fluturi şi trăim cât norii. Gustăm libertatea ca pe un nectar al vieţii şi punem rămăşag cu timpul că-n lupta noastră el e singurul ce va pierde. Avem sufletele uşoare ca dimineţi cu rouă şi dorinţele noastre sunt inocente precum ploile calde de iulie. Alergăm după fericiri târzii şi ne dăruim de-a-ntregul pentru o fărâmă de iubire. Nu sunt cuvinte sa-nceapă poveştile noastre, nici demne de finalul lor, nu sunt priviri care să fie vreodată uitate, nu sunt clipe care să fi fost irosite. N-avem început şi cu atât mai puţin sfârşit. Infinitul zace în noi ca un lac vechi de când lumea care clocoteşte de libertate. Braţele noastre sunt depozite infinite de îmbrăţişări şi ne ţin loc de aripi atunci când vrem să-ncercăm zborul. În inimi păstrăm ca pe o icoană iubirea pe care o vom atârna odată pe pereţii unui suflet vrednic de imperfecţiunea ei, o ţinem ascunsă, dar gata din clipă-n clipă să evadeze spre alt zbor. N-avem cauză şi nici efect. Suntem efervescenţă, candoare. Când visăm ni se transformă sufletele-n aeroporturi intergalactice, universul întreg ne stă la picioare, luăm chip de înger sau devenim doar pete de culoare. Ne tâşneşte viaţa-n vene şi adăpostim lumi întregi în ochi şi-n trupuri. Suntem aeroporturi de vise, de dorinţe, de patimi, de iubiri şi de dezamăgiri.

Ne (re)cunoşti?




Billy Joel - Vienna
Asculta mai multe audio Muzica


BONUS!!

damien_rice_-_dogs
Asculta mai multe audio Muzica

P.S pt DEIU: tt na!

Later edit: Am gasit asta. Mare dreptate are.
*Toata lumea te invata cum sa nu-ti mai pese. De ce sa nu-ti pese? Pentru ca e mai usor de suprtat? De ce mai existi daca nu-ti pasa de nimic?

4 comentarii:

Saddeea spunea...

degeaba ca n-am unde sa searchiuiesc la tine \:d/

:D

Catalina spunea...

imi place mult:X (zambet laaarg:D)
love of my life>:D<

Tipa de la unşpe spunea...

sufletul meu, viata mea>:D<

Saddeea spunea...

Aci esti catalina, la mine esti maimu'
:)))