O să mă fac depărtare şi o să-ţi cânt în acorduri line de corzi vechi de chitară. Să ţi se facă dor de tot ce n-a avut vreme să fie şi de viaţa pe care ai trăit-o doar în somn. Să-ţi fie dor de păpădii, de vise şi de infinit, de valuri, de-nălţimi şi de drumuri.
O să-ţi scriu scrisori de dor şi am să le arunc de pe cel mai înalt munte. Pentru mine, vântul va trimite măcar una pe adresa cea bună.
O să mă fac pescăruş şi am să vorbesc cu marea mai mult decât până acum. Are să-mi afle toate secretele, iar ea nu va va mai fi avut nimic de ascuns.
Vreau să fie simplu. Mai simplu decât orice pe lumea asta. Tu să-mi asculţi ploile şi ninsorile şi să-mi dai ceva din lumina ta, eu să-ţi ascund norii şi să-mi împart stelele cu tine. Să fie simplu ca o joacă de copii, dar să pară greu de înţeles pentru ceilalţi. Să nu ne temem de vise ori de dorinţe, iar infinitul să ne crească din palme.
Să ne scriem vieţile pe coli albe şi să lăsăm ploaia să şeargă rândurile care dor.
3 comentarii:
viata pe un peron :)
romanta de ploaie si dor.pentru ca in octombrie se scutura frunzele si sa numara picaturile de ploaie
Superb.Chiar esti o sursa buna de inspiratie.Scrii foarte frumos! Te-am adaugat la lista mea de bloguri.
Sper sa treci si pe la blogul meu cu cateva sfaturi.As fi recunoscatoare!
Trimiteți un comentariu