Ai simtit vreodata nevoia sa te izolezi? Sa nu mai vezi oameni? Sa te rupi de ei? Sa-ti smulgi sforile din suflet, sforile care te leaga de ei, de ele, de toti si sa ramai doar cu tine? Si atunci cand vei fi facut-o nu te mai cunostea? El, adica tu, adica... voi nu va mai cunoasteati. Te priveste cu un aer superior si-ti zice: "Drace, asa rau ai ajuns?" si tie iti vine sa-l pleznesti pentru ca nu i-ai suportat niciodata atitudinea asta aroganta. Incerci sa-i vorbesti dar e imposibil. Nici macar nu mai sti cum il cheama.
Te vezi acolo, in fata ta si nu sti cum sa reactionezi. Ai vrea sa te imbratisezi macar tu, daca altii au uitat cum s-o faca dar imediat te scoate din sarite omuletul asta mic si nesuferit care n-are nimic mai bun de facut decat sa palavrageasca verzi si uscate despre starea ta de spirit. "Ei si ce daca sunt mereu la extreme? Si ce daca nu ma recunosti niciodata? Ce daca nu ma intelegi? Ce ai tu cu mine?"
Si cand iti vorbeste, nu-ti vorbeste ca o constiinta normala. E ca si cand te-ai auzi la radio. Cantand o melodie veche cu versuri insinuante. De multe ori nici n-o bagi in seama spunandu-ti ca totul e doar in capul tau si ca iar incepi s-o iei razna.
Ti se face uneori frica si incepi din nou sa-ti legi sforile de suflet. Si de fiecare data faci nodurile mai slabe ca sa nu te mai doara asa tare cand ai sa le smulgi din nou. Si te ascunzi de ei mereu, ti-e frica sa-ti mai dai jos mastile. Te-ai obisnuit cu ele. Fac parte din tine acum.
Oare ai destule masti?...
Tu ce-ti amintesti despre mine?
M-ai vazut in ultima vreme?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu