Tu te gandesti vreodata?

-Tu te gandesti vreodata la mare?
-Bineinteles ca ma gandesc. Dar nu ca tine.
-Cum adica?
-Adica... Nu stiu. Oricum as facece-o nu pot s-o fac asa cum o faci tu.
-Nu inteleg nimic. Ce-i asa special la felul in care ma gandesc eu la mare?
-Pai... Nu stiu. Te privesc cateodata si... mi se pare ca daca n-ai mai putea vedea marea ai muri. Daca n-ai mai simti aerul sarat din noptile petrecute desenand pe nisip, daca n-ai mai imbratisa valurile te-ai sfarsi, ai pieri putin cate putin. Ca nisipul din clepsidra aceea, vezi?
-Nu m-am gandit niciodata la asta. De fapt nu cred ca cineva ar putea sa mi-o ia. De fiecare data cand mi se face dor inchid ochii, si aud valurile, simt aerul sarat si nisipul sub talpi. E aici, e in mine.
-Acum o iei razna.
-Nu! De fiecare data cand imi aduc aminte, oricat de trista as fi fost, imi vine sa sar in sus de fricire.
-Hai sa mergem acum la mare!
-Esti nebun! Unde o sa sa stam? Nici macar n-avem bani de drum.
-Mergem, ramanem noaptea pe plaja, vedem rasaritul si ne intoarcem. Mi s-a facut dor.
-Tie?(rade) Tie nu ti-e niciodata dor.
-Ba bine ca da!
-Mai bine inchide ochii si imagineaza-ti ca esti pe plaja.
..............
-Wow! Asta a fost bine de tot! A mers! A mers!
-Bineinteles ca a mers.


Lasa-ma sa te imbratisez.
Valurile mi-au spus ca le e dor de tine...