Ei doi. Voi doi. Doi. Ei.

"Neata!"
"Neata! Ce faci?" "
Bine. TU?"
"Bine..."
"Ce-ai visat?"
"Nimic!"
"...."
"Chiar nu te intereseaza nimic? Chiar nu vrei sa sti nimic?"
"Ce-as putea sa te intreb? De ce sa te intreb? Imi place sa te privesc cand te joci in ceasca de cafea."
"Tot copil ai ramas."
"Ei si ce?"
"Maturizeaza-te!"
"Ce sti tu despre asta?"
"Mai multe decat tine te asigur. Te tarasti prin viata asta deplorabila ca un copil care n-a invatat inca sa mearga. Ce crezi ca rezolvi daca..."
"De vrei sa fiu asa cum vrei tu? Lasa-ma sa fiu ca mine!"
"Tu nu vezi ca nu e bine?"
"Ce sti tu despre rau si bine? Ai uitat cum..."
"Cum ce? Hai spune-o! Zi-mi din nou ca sunt un ratat, ca nu fac nimic cu viata mea, ca...!!!"
"Sti foarte bine ca nu-i asa! Doar ca..."

Isi trage usor camasa peste umerii care implorau afectiune, isi ia ceasca neagra cu cafea si se indreapta cu pasi mici spre fereastra.

"Doar daca ai putea privi macar o data prin ochii mei..."spuse doar pentru ea si-si pierde privirea printre cladirile triste. "Cand ai sa pleci, imi promiti ca n-ai sa ma urasti?"
"De ce ma intrebi asta acum?"
"Nu stiu. Imi promiti?"
"Nu stiu."
"Dar tu..."
"Eu..."
"De ce nu-ti dai niciodata masca aia de om matur jos? Esti doar un copil speriat care nici macar nu..."
"Hei! Nu-mi spune tu mie copil!"
"De ce iti place sa te ascuzi?"
"Esti.. ah!"
"Hai spune-o! Sunt o proasta."
"Da... Ti se pare ca toti sunt niste imaturi asa ca tine! Te complaci in infantilitatea asta a ta si ai pretentii sa schimbi lumea cu ea! Cine te crezi, ma?"In ochii ei incep sa apara cativa stropi de lacrimi. "Ce, ai impresia ca timpul are sa se opreasca doar pentru ca plangi tu? Aiurea! Esti o naiva!"
"Mastile creeaza monstri stii?"spune nemaiputand sa-si opreasca lacrimile. "Chiar iti place sa ma vezi in fiecare zi plangand nu?"
"Da! Poate asa te trezesti! Deschide odata ochii!"
"Sunt treaza! Si am mereu ochii deschisi!"
"Prostii!"
"De ce vrei sa ma ucizi? De ce vrei sa-mi schimbi lumea? Coloreaz-o in verde. Negru doare..."
"Iar vorbesti ca un filozof care a murit de foame."
"Ei foarte bine! N-am sa-ti mai spun nimic!"
"Totusi vreau sa-ti spun ca..."
"..."


"Spune ceva! Imi pare rau!"
"Prea tarziu! Pleaca!"
"Dar.."
"Nu te mai vreau ma-ntelegi? Imi faci rau, tu nu vezi? De ce sa te iubesc doar cum vrei tu? De sa nu mai fiu copil? De ce sa plang mereu? De ce..."
"Iarta-..."
"Nu! N-am ce sa-ti iert. Cauta-ma cand ai sa uiti sa te mai ascunzi!"
"Am sa incerc. Te rog..."
"Ai mai spus asta de atatea ori...Ma uicizi! Intelegi? Pleaca acum!"
"Vroiam sa-ti spun ca..."
"Nu mai spune nimic. "Te iubesc"-ul tau nu se mai aude ca altadata."


Ii prinde mana si o simte tremurand. Ii era atat de draga incat ii venea sa-si arunce toate mastile, sa le sparga, sa le arda. Dar nu putea. Totusi in ochii lui aparea din cand in cand sclipirea de copil.


Hai sa zburam peste oras!
E asa frumos azi...