Ce se-ntampla cu tine cand realizezi ca-ti fuge copilaria? Ca oricat te-ai stradui tu, oricat de mult ai vrea s-o retii, se smulge tot mai mult dinauntru. Si devine un fel de umbra… Copilul dispare, si omul in care te transformi incearca sa-si ascunda chipul in spatele jucariilor. Poate, sau e doar o iluzie care-l face totusi sa iasa din casa cu zambetul pe buze si sa pretinda ca totul e bine ? De fapt e speriat ca dracu’ de tot ce inseamna transformarea sa. Ii e frica cel mai tare de momentul care e iminent, de momentul in care procesul de “autodistrugere” se va fi terminat.
Ce se-ntampla atunci cand lucrurile nu se termina asa cum ai fi vrut tu? Cand o eroare a aparut in tot calculul tau si s-a cuibarit atat de bine incat nici n-ai observat-o. E penibil atunci cand se termina prost. Daca nu pentru tine, pentru cineva se va termina urat oricum. Si atunci, ce rost are sa incerci? Pana la urma, la final cineva tot iese cu capul plecat din toata afacearea asta si-ti pare destul de rau, dar totusi te bucuri cand nu esti tu cel care sufera. E inevitabil sa fii egoist atunci cand castigi. Esti om pana la urma.
De ce sa incerci? Pentru ca-ti datorezi ceva. Pentru ca daca n-ai face-o, ti s-ar innoda gandurile atat de tare incat nici un million de alte incercari n-ar putea sa le deznoade. De refacut nici nu se pune problema. Oricum, odata intrat intr-o poveste se schimba tot decorul. Chiar si prichindelul verzui din colt isi schimba pantofiorii si palariuta caraghioasa. Si pe masura ce-o alimentezi, pe masura ce povestea devine din ce in ce mai clara, prichindelul si toata lumea ta isi schimba infatisarea ca un cameleon care se joaca pe un curcubeu.
Ce se-ntampla atunci cand simti ca nu mai ai putere, sau pur si simplu ti-e prea frica sa mai misti un deget? Cand tot ce ai acum poate disparea intr-o secunda daca nu calci cum trebuie. Pamantul e ca un teren minat. Nu stii niciodata cand si ce va exploda din pricina ca tu esti prea aiurit sa te uiti pe unde pasesti. Si cand calci pe pietre rasufli usurat. Chiar daca te-nteapa-n suflet, iti arata incotro te indrepti. Pacat ca nu ne uitam in jos prea des. Nici in sus nu privim decat rare ori, atunci cand avem nevoie de ceva, ori ne deranjeaza ploaia care ne trezeste la realitate. Pentru putin timp, ancorat in realitatea altora pierzi sirul pietrelor de pe drumul tau. Si-ajungi in locul in care nu-i nici macar un colt de piatra si-ti doresti sa nu te fi trezit in alte lumi. Dar nu-i loc de regrete. Iti irosesti viata… Cand ai pasit in alta lume erai convinsa ca-i mai buna decat a ta, ca are mai multe pietre si ca drumu-i mai usor cand ai companie.
Si niciodata nu-s destule pietre…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu