Dégénération

Se afla in barul acela de cateva ore bune. Fumul din jurul ei o facea sa vada si mai neclar lumea care pana acum ceva vreme o primea cu bratele deschise si cu o caldura pe care uneori n-o putea suporta. Era pur si simplu sufocata, nu putea sa traiasca asa, cum traiau ei toti. Legati unul de viata celuilalt cu fire de praf ce pareau ca nu se vor rupe niciodata. Paharul pe care-l umpluse de atatea ori in seara aceea i se parea acum cel mai bun prieten. Incerca in zadar sa-si innece amarul intr-o sticla cu rom. Ce nu stia ea e ca romul nu inneaca amarul, ci-l ingroapa si mai adanc dandu-ti tie impresia ca l-a sters definitiv din carnetelul cu amintiri pe care-l pastrezi cu sfintenie inauntru. Tigara dupa tigara scrumul ce ramanea pe masa parea mai mult decat tot ce avea ea atunci. Prin parul ei lung rotocoale de fum se pierdeau, asa cum se pierdea si ea printre franturi de momente mai mult sau mai putin fericite. Ce n-a stiut ea e ca dragostea nu e un lucru ce-l poti inchide intr-o cutiuta de unde-ti poti lua doza zilnica fara ca el sa se termine vreodata. E tare ciudat atunci cand o dai pe toate si dintr-o data nici cenusa nu-ti mai ramane. Se rup legaturile de praf si gata, nu mai e nimic. Si-atatea cuvinte pe care nu le-a spus i se plimbau prin minte creand un haos pe care nu credea ca-l va putea calma vreodata. Vroia parca sa-l vada intrand pe usa stramta a barului si s-o duca departe de mirosul de alcool ieftin si de tigari proaste, dar stia ca nu va putea sa ramana cu el. Nu asa isi imagina ea viata, nu putea sa traiasca legata de un om atata vreme. Daca ar iesi acum in strada n-ar sti unde sa mearga. Pasii ii erau incurcati de sirul lung de pahare de rom, iar gandurile innodate din acelasi motiv. Nu mai suporta totusi sa vada cum atatia oameni isi irosesc viata in acel loc in care tot ce poti face e sa te ascunzi de timp. Dupa ce ajunge destul de departe incat sa nu mai simta mirosul greu al barului se asaza pe scara unui bloc tinandu-si capul in palme de parca ar fi vrut sa alunge sutele de ganduri care se tot invarteau prin mintea ei. Stia ca acasa il va gasi pe el asa ca treuia sa-si gaseasca alt loc unde sa doarma.
Ii era greu sa ajuga la marginea orasului, pe campul pe car obisnuia sa doarma inainte sa-l cunoasca, cand se certa cu ai ei. De acolo privea stelele si-si linistea gandurile. Acum i se parea imosibil si inutil, pentru ca stia ca mintea ei nu va fi limpede pentru o perioada lunga de timp. Se gandea la tot ce-i spusese si toate i se pareau prostii ieftine. Cu ce o ajuta ce a fost daca acum ii e greu sa-si gaseasca si un loc unde sa doarma. Era in stare sa faca orice. Era hotarata chiar sa mearga acasa cu primul strain care ar fi incercat sa obtina ceva de la ea. In fond, ce mai avea de pierdut? Demnitate? El o invatase ca nu valoreaza prea mult. S-ar fi daruit in intregime oricui avea nevoie de ea. I-ar fi dat tot, fara sa ceara in schimb altceva decat un pat unde sa doarma. Din sticla de rom ii mai ramasesera cativa stropi, mai avea o tigara si agonia pe care incercase in zadar s-o spele cu alcool.
- Cine te-a facut sa fii asa?
- Poftim?
- Din cauza cui esti asa?
- Din cauza lui... Nu mai conteaza...
- Pari pierduta... De ce nu te duci acasa?
- Pentru ca... Acasa nu exista. Acasa e el si nu vreau sa ma intorc acolo. Ma sufoc, ma face sa ma simt prizoniera si nu pot sa traiesc asa. Nu pot sa ma leg asa de un om. Si el n-ar intelege asta niciodata.
- Tot ai nevoie de un loc unde sa dormi nu?
- Da... Totusi mi-e greu sa gasesc unul. N+am nici bani si nici putere sa mai plec undeva.
- Hai cu mine... O sa gasim noi ceva.
- Oricum nu mai e nimic de pierdut...