DE CRĂCIUN

*sursa

Exact acum o gramadă de oameni sunt siguri că toata povestea cu miraculoasa schimbare de Crăciun e adevarată. Că fantastica vrajă chiar funcţionează şi fercirea e pe cale să le bată la uşă. Da, ştiu, sunt insensibilă. De fapt mă simt oarecum de piatră şi deşi nu-mi place asta nu prea am cum s-o schimb. Într-un fel aştept şi eu cu aceeaşi naivitate fericirea gata să-mi schimbe viaţa exact în ziua asta, dar pe de altă parte mi-e lehamite de ce a devenit Crăciunul. PORC, COZI, ÎMBULZEALĂ, NERVI sunt cuvintele cheie. Peste tot prin oraşe domnesc milioane de copii hidoase ale lui Moş Crăciun. Dacă aş fii încă mică şi nu mi-aş fi format o imagine a personjului aş fii de-a dreptul terifiată. Cum pot să aştept eu cadouri de la aşa un om? Groaznic. Totul e atât de comercial încât îmi creează cel putin indiferenţă. Asta ca să nu zic repulsie. Oricît m-aş strădui eu să cresc înăuntru faimosul spirit nu mai merge. S-a stricat mecanismul cu totul. Nici măcar zăpadă nu e. Şi cum aş putea eu să regasesc sentimentul acela de linişte cănd peste tot lumea înjură şi blesteamă de parcă ar veni cine ştie ce catclism nu o sărbătoare care ar trebui să ne apropie, să ne ţină împreună. Dovadă e că eu scriu pe blog, azi 25 decembrie. Nu-i de mirare că moşul nu mai trece de ani buni pe la nimeni. Ne mulţumim să ne cumpărăm singuri cadouri. Aşa... de dragul vremilor trecute. Cred că şi el are acelaşi sentiment de împietrire ca şi mine.

Nici măcar colinde nu prea am auzit anul ăsta. Sau dacă am auzit au fost nişte lălăieli jalnice menite să stoarcă ceva bani din buzunarul celui care ascultă. Şi atunci cum să se mai obosească cineva să străbată o lume şi încă puţin într-o noapte?

Acum lăsând asta la o parte. Cui nu-i e dor de Crăciunul cu zăpadă, cu colinde frumoase şi cu un singur Moş Crăciun exact aşa cum trebuie? Mie chiar îmi e dor de adevarătul spirit care e acolo înăuntru, speriat de moarte de ceea ce vede. Îl ascult totuşi şi din când în când răzbeşte, iese la suprafaţă împreună cu un zâmbet şi câte-o scânteie în privire. Poate că aşa ar trebui să facem cu toţii. Să ne ascultăm sufletul de copil, să căutăm căldura aceea care ne luminează viaţa un an întreg. E de ajuns o clipă. Ascultă-ţi sufletul cu atenţie. Îţi strigă de mult dar nu-l auzi. Lipeşte-ţi urechea de el! Îmbrăţişează-l, sigur n-a mai facut-o nimeni de o grămadă de vreme. E to ce ai şi acum e momentul să-i acorzi şi lui măcar o secundă de atenţie. Are nevoie de tine. Ai nevoie de tine!

Sărbători fericite dragii mei!

sursa