sâmbătă, ianuarie 24

STĂRI DE... MIJLOC

E paradoxal că deşi eşti prins tot timpul la mijloc, reuşesti întotdeauna să rămâi pe dinafară. Cum se numeste asta? Cine mai stie? Am ştiut odată, dar e la fel ca atunci când repeţi de milioane de ori un cuvânt, în continuu, şi până la urmă uiţi ce înseamnă. Tu îl rosteşti şi atât.
Atât de tare m-am plictisit de starea mea de mijloc. E obsedant să ştii că eşti acolo, aproape, că mai ai un pas până la sfârşit, dar eşti obligat să nu-l faci. Pentru că ai avea prea multe de pierdut. Întotdeauna e aceeaşi poveste. Fie că e vorba de situaţii în care ai fi dat orice să nu te aflii, fie că e doar vina ta că s-a ajuns acolo, fie că e nevoie de tine fie că eşti sol de pace, ţii loc de Cupidon sau mai stiu eu ce, eşti întotdeauna intermediarul, cel pentru care nu se va termina nicicum. Nici bine, nici rău. Doar... la fel. Cu puţin noroc ai să te trezeşti din nou in the middle of something.
Într-un fel face bine să fii la mijloc câteodată. Aşa ştii că cineva are nevoie de tine. Dar atunci când ai tu nevoie de intermediar, nu e nimeni dispus. Şi uite-aşa trece ocazia pe lăngă tine şi rămâi intermediarul altei poveşti. Care te mai şi doare pe desupra.
Şi-atunci să mai ai pretenţii la final fericit. Desigur... finalul nu-ţi aparţine niciodată ţie. Chiar dacă eşti mai implicat ca oricine, nimeni n-o să-ţi cedeze ţie finalul. Intermediarul primeşte cel mult mulţumiri. Pentru restul, trebuie să-ţi depăşeşti condiţia de mijloc. Şi e al dracului de greu. De fapt, ţi-e aproape imposibil.
Ar fi mai uşor dacă ai striga o data ce simti şi gata. Dar s-ar dărâma toate. S-ar nărui toate poveştile in care tu eşti intermediarul. Aşa că, de dragul poveştilor, de dragul oamenilor spui puţin din când în când şi laşi indicii. Numai că poveştile sunt prea vii sau oamenii prea obisnuiţi cu natura ta de mijloc încât e imposibil să observe. Şi tu rămâi în urmă, rămâi să priveşti din umbră şi să zâmbeşti atuncvi când cineva se întoarce să vadă dacă mai eşti acolo.


TU NU ŞTII, NU AI DE UNDE SĂ ŞTII...


3 comentarii:

ma ning in fluturi spunea...

chiar daca nu te cunosc,imi dau seama ca treci printr-o perioada grea,pe care eu o numesc invizibila.te inteleg perfect.te-as sfatui sa strigi.pentru ca singura care nu se va narui va fi tocmai povestea ta.este singurul mod prin care poti s-o scoti din invizibilitate.sau poti apela pe faina...
nu-mi ramane decat sa te imbratisez pentru ca si recunoasterea acestei stari de mijloc e un pas in fata.eu acum vorbesc cu mine,pentru ca se pare ca posturile tale imi descriu fiecare molecula.
:)

Tipa de la unşpe spunea...

Multumesc pentru incurajare. Totusi mi-e destul de imposibil sa depasesc starea "invizibila". De ce? Pentru ca am trait-o tot timpul. Prieten, confindent, om pe care il urasti, sau doar... cel care trimite biletelele de dragoste... Si povestea mea e asta... nu stiu daca mi-ar parea atat de rau daca s-ar narui... atat timp cat stiu ca dupa ea macar voi trece de mijloc. Indiferent de ce parte a baricadei. Nu pot sa spun ca-mi pare bine ca te regasesti in ce scriu eu, dat fiind ca nu exprima lucruri de care cineva se bucura. Totusi, asta ma face sa continuu sa scriu aici. Chiar daca nu am nimic de castigat, ori de pierdut.

jurnalulsufletului spunea...

Probabil ca am batut campii cu posturi gen acesta luni de zile...si nu stiu cine pricepea ceva din ce scriam:)...cateodata iti ajunge sa pricepi doar tu ce scrii...:)ideea e ca ajungi sa iti lasi partea aceea din suflet atat de cutremurata in literele acelea micute pe care le insiruiesti pe monitor:)si poate ca e bine asa...:*:*:*