Exces

Învaţă-mă pe de rost! Îţi promit că n-o să te fac să pirzi prea mult timp ori prea multe resurse. Grăbeşte-te totuşi pentru că n-am prea mult timp eu însămi. Atât cât arunci o privire. Apoi mă voi fi tipărit pe o hârtie şi mă voi fi trimis la întâmplare. Cine mă primeşte, a lui am să fiu.

Liniştea mă deranjează, mă asurzeşte. Vorbeşte-mi mult, vorbeşte-mi tot timpul, dar nu ma lăsa să-ţi vorbesc. Nu mă asculta cand vreau să-ţi strig secrete!

Du-mă aiurea, nu mă lăsa să mă opresc, nu mă lăsa să privesc în jur. Ia-mi mâna-n a ta şi du-mă până la capătul trupului, al firii, al lumii, al vieţii. Du-mă la ce capăt vrei dar nu-mi da drumul de lângă tine. Alge drumul cel mai lung, aşa n-am să mă rătăcesc. Dacă vreodată ai să mă laşi singură, n-am să mai găsesc drumul spre tine, nici tu nu mă vei mai gasi vreodată. Mă voi fi pierdut în dezechilibrul meu interior. Iar după aceea mă vei vedea târându-mă în cine ştie ce aşternuturi căutându-ţi ţie palmele şi mie sufletul ori echilibrul care mă face să cad între vise. Excesele vor fi singurul meu refugiu atunci. E frustrant să trăieşti o viaţă „excesivă”. Totuşi trebuie să te pierzi în ceva. Altfel rămâi în urmă şi nu te mai găseşte nimeni. E penibil că atunci când în sfârşit te găseşte cineva, încearcă să te salveze. Te calcă pe nervi când îţi arată drumul, dar te lasă singur de parcă nu l-ai fi văzut şi înainte să vină ei dar ţi-a fost frică, chiar groază ori pur şi simplu n-ai avut puterea să mergi mai departe. De la ce vrei să mă salvezi omule? De cine şi cum? N-am nevoie de eroi prefăcuţi şi nici de moralişi care să-mi limiteze excesele.

Când mă găseşti nu-ncerca să mă salvezi. Altfel am să mă pierd si nu va mai fi nimic din ce-ar putea să fie. Atunci ai să ai doar puţin timp să-ţi învingi teama şi să mă prinzi de mână. Atât cât arde un chibrit. Apoi voi fi plecat şi mă voi fi aruncat într-alte excese, într-alte aşternuturi, într-alte pahare, într-alte fumuri, în alt scrum, în altă viaţă.

Când mă găseşti OPREŞTE-MĂ LA TINE!