Versuri si povesti

CATRE GALATEEA
de Nichita Stanescu

Îti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile
si umbra ta, si tacerile tale, si sânul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si sprâncenele tale,
si bluza ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
si ma rog de tine,
naste-ma.

Stiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai exista aproape -
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea…
si tot ce e dincolo de ele,
si atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngâna.
Si ma rog de tine,
naste-ma.

Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfârsitul cuvântului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - miscatoare umbre ale sângelui tau,
si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în fata ta si ma rog de tine,
naste-ma. Naste-ma.

*

Dacă aş avea curaj ţi-aş spune dintr-o privire tot ce am avut vreodata de zis şi tu mă vei fi înţeles.

Dacă aş avea curaj aş ţipa în gura mare că am nevoie de oameni, şi dacă aş avea destul curaj i-aş lăsa chiar să intre în sufletul meu, cu pantofii murdari sau cum cred ei de cuviinţă. Dar adevărul e că pe cât sunt de banală, pe atât sunt de laşă. Şi mi-e groază de clipa în care o să trebuiască să stau faţă în faţă cu tine. Adică, nu în sensul propriu, pentru că asta se întâmplă cel puţin zilnic. Ci tu, faţă în faţă cu sentimentele mele. Şi oarecum sper ca asta să nu se întâmple. Dintr-un sadism neînţeles prefer să rămân în umbră. Mereu am făcut-o. Niciodată n-am avut curajul să ies eu pe scenă şi să cânt. Mereu am fost regizorul, fata de la machiaj sau de la costume, fără de care nu ar fi ieşit totul la fel, dar care n-a avut niciodată parte de finalul fericit.

Dacă aş avea curaj aş pleca azi fără să ma uit înapoi şi m-aş întoarce atunci când toate astea nu vor mai fi atât de vii.

Dacă aş avea curaj te-aş duce acolo unde numai gâdurile ajung, acolo unde te simţi atât de liber încat îţi abandonezi trupul şi te faci una cu vântul. Iar acolo ţi-aş şopti povestea mea, iar ţie ţi-ar fi imposibil să o spui altcuiva. Şi ţi-ar fiimposibil să nu mă iubeşti. Pentru că atunci vei fi ştiut totul despre sufletul meu. Pentru că atunci îmi vei fi ţinut sufletul în palme fără să ştii măcar.

Dacă aş avea curaj te-aş iubi şi eu...