Fărâme de suflet

Te-ai întrebat de caţi oameni te-ai îndepărtat azi? Pe câţi dintre ei i-ai părăsit în cel mai hain mod lăsâdu-i la podea fără drept la rplică? N-ai făcut asta? Ia mai gandeşte-te. E inevitabil să nu răneşti măcar un om pe zi. Stă în firea ta, şi a mea şi a tuturor. Şi acum poate că nu ma refer la genul ala de rana care durează o grămadă de vreme. Adică sigur nu la tipul ăla de interacţuini mă refer. Ci la lucrurile mici care te îndepărtează de o persoană: un secret, un cuvânt spus aiurea, un zâmbet pe care ai uitat să-l afişezi... Pe zi ce trece te simţi mai departe de toţi. Şi asta nu pentru că ai face tu ceva să-i îndepărtezi. Sau poate că tu eşti de vină. Oamenii se schimba, şi dacă nu eşti atent pierzi momentul în care ai singura şansă să-i mai recunoşti. Nici pe tine nu te mai recunoaşte nimeni.

Din nou. Din nou eu cu…mine. Ne stim de ani buni, dar evitam sa ne oprim si sa stam de vorba. Pentru ca e semn rau. De fiecare data cand ne intalnim vorbim despre… despre rupturi. E dificil sa recunosti in fata ta ca si de data asta ai dat gres. E imposibil sa te ascunzi totusi. Nimic nu e in favoarea ta. Simtiti amandoi aceleasi lucruri, si daca se apropie cineva vreodata de punctul de a intelege ceva, acela esti tu, si nimeni altul. Pentru ca de fiecare data esti martor a tot ceea ce faci. Dar o faci pur si simplu. Fie te faci ca nu vezi in speranta ca va iesi bine pana la urma, fie ai fost pacalit atat de tare incat crezi din toate puterile ca o sa fie bine. Dar nu e bine. Si nu te inveti odata minte. E atat de…uman sa speri ca de fiecare data o sa fie altfel. Si e la fel de uman ca de fiecare data se intampla la fel. Ai scris sfarsitul asta in frunte. Nu te vrea finalul fericit si gata. Nu i-ai placut la casting. Poate la alta preselectie…

Am obosit. Se epuizeaza si resursele emotionale la un moment dat. Si atunci ramai gol pe dinauntru, sterp, cu nevoie acuta sa TI se daruiasca. Dar nu are cine. Pentru ca sunt obisnuiti sa nu ceri niciodata nimic. Si nu sunt ei cei pe care trebuie sa-i invinuiesti. Singurul care poarta vreo urma de vina esti TU. Asa ca te rog, azi, maine, intr-o zi, atunci cand ai sa ma vezi, daruieste-mi.

Daruieste-mi orice.

Îţi vine să strigi şi să taci în acelaşi timp. Eşti mai confuz decât daca te-ai fi învârtit minute în şir cu capul în jos. Habar n-ai ce ţi se întâmplă şi instabilitatea emoţională te dă peste cap până nu te mai recunoşi nici tu pe tine. Ce pretenţii să mai ai de la ceilalţi? Şi te dai de ceasul morţii să înţelegi ce-i cu tine. Dar e al dracului de greu şi simţi că nu mai ai timp. Ai o bănuială, dar nu poate fi asta. N-are cum să ţi se întâmple ţie. Pare prostesc şi fără sens, totuşi te macină de o perioadă bună de timp.

Şi dacă ţi-aş spune secretul pe care îl ţin ascuns m-ai mai privi la fel?

Pentru că nu pot să mă adun atât de mult încât să scriu ceva coerent... Pentru că imposibilitatea de a plânge mă obligă să tastez aiurea... pentru că e nevoie de multe cuvinte pentru a potoli furtuna dinăuntru.... pentru că... pur şi simplu.