sâmbătă, martie 28

Incoerenţă de week-end

Mă aflu într-o stare soră cu nevroza. Nu ştiu cum am ajuns aici, adică ştiu dar mă prefac uimită. De parcă aş fi vrut să... Da am vrut. Pentru că părea frumos, pentru că oamenii o vedeau deja întâmplată. Şi uite că n-a fost aşa. Nu s-a întâmplat. Şi eu încă mai... nu. Nu mai aştept. Acum mi-e insuportabil de indiferent.
E dezolant când realizezi că deşi totul părea atât de clar pentru tine, eşti într-o confuzie adâncă. Şi nu e vina ta. E vina... circumstanţelor. Parcă tot nu-ţi vine să crezi că totul a fost rodul imaginaţiei tale mult prea dezvoltate. Sau subdezvoltate. Depinde din ce unghi priveşti. Dar nu, toate astea s-au întâmplat. Şi dacă priveai din afară ţi se părea şi mai evident. Atunci unde greşeşte toată lumea? Am impresia că punem plusul unde trebuia să fie de fapt un minus. Sau poate am pus egalul prea devreme? Afurisită ecuaţie. Oricum s-a terminat timpul şi pixul roşu al corectorului a stricat totul. Se pare că luăm notă mică până la urmă. Dar ce mai contează? Măcar nu rămânem corigenţi. Ecuaţia să fie sănătoasă. O rezolvă altcineva cu un pix care scrie mai frumos ca al meu. Şi măcar de-ar fi fost competiţie corectă. Aşa e cu ecuaţiile astea. Bizare lucruri. Şi rezultatul? Cui îi pasă?
Te-ai fi aşteptat să-mi pese mie nu? Previzibil. Nu. Acum nu-mi mai pasă. Pentru că mi s-a terminat pasta de la pix. Nu mai am cu ce să scriu. Iar cu creionul trebuie să apăs şi nu cred că ţi-ar plăcea să-ţi scrijelesc prin suflet. E mai bine să nu mai scriu deloc. Are cine. E lumea plina de pixuri. Negre, rosii, verzi. Mai colorate decât mine. Poate asta e problema. Sau poate nu e niciuna. "Nicio problemă". Cât de fals. Cum să nu fie niciuna?
Ştiu că nu înţelegi nimic. Nici eu. Tocmai ăsta e farmecul. Nici măcar nu mai stiu de ce m-am apucat de scris. Poate e iar nevoia aceea de sunete obsedante ale tastaturii. Sau poate chiar aveam ceva de zis la început. Cine mai ştie?
Ştiu doar că...
Oamenii n-au nevoie de TINE. Se întâmplă să fii în apropiere când au nevoie de CINEVA, de ORICINE. Sau poate...

Niciun comentariu: