* aici
Aş vrea să pot să mă expediez ca o scrisoare. Pe o adresă necunoscută. Să iubesc la întâmplare. Oricum nu am nimic de pierdut. Să am un p.s tremurător şi plin de înţelesuri şi să sper, printre rânduri că voi ajunge în palmele cuiva care va şti să descifreze cuvintele, tăieturile sau greşelile. Iar dacă nu, sper să fiu expediată din nou şi din nou, pâna voi găsi persoana aceea imperfectă care nu aruncă scrisorile, ci le păstrează în buzunarul de la piept, aproape de inimă, acolo unde ar trebui păstrate toate lucrurile importante.
Aş mai vrea să urc în trenul în care eşti tu. Să am bilet până acolo unde mergi tu. Să te întâlnesc într-un vagon cu miros greu, intr-un balans sacadat si un sunet tendenţios de metal pe metal. Te-aş iubi. La întâmplare, dar cu puterea cu care izbeste trenul un obstacol. Aş vrea să ma iubeşti şi tu. Ar fi frumos.
La fel, aş vrea să fiu una din sticlele acelea pe care le lansează naufragiaţii pe mare. Care odată ajunse undeva, este imposibil să fie tratate cu indiferenţă. Care, la fel ca scrisoarea fără destinatar se avântă în braţe necunoscute şi-şi dăruieşte intensitatea la întâmplare. Pentru că nu ştie ce altceva ar putea face cu ea.
Şi să te iubesc la întâmplare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu