Şi tot ce nu spui niciodată îţi rămâne gravat înăuntru. Aşa cum gravează un bijutier priceput o bucăţică de aur. Şi câteodată te zgărie atât de rău că ai impresia că bijutierul şi-a uitat instrumentele de gravat la tine în suflet. Câteodată însă te îcălzesc, te încălzesc ca o pătură pufoasă în mijlocul unei nopţi de iarnă. Pentru că sunt ale tale, pentru că deşi nu le-ai rostit niciodată nu ţi le poate lua nimeni. Poate tocmai pentru că nu le-ai strigat în gura mare.
Iar dacă ţi se par imposibil de rostit, dacă vei avea răbdarea să te priveşti în oglindă, le vei vedea pe toate acolo, în ochi, gata să explodeze în alţi ochi şi în alte inimi. Unele lucruri e bine să le păstrezi în ochi. E mai sigur pentru tine şi pentru... gravura dinăuntru. Chiar dacă n-au niciun fel de importanţă pentru alţii, ţie îţi pot zgudui înăuntrul. Iar dacă în momentul în care le rosteşti nu eşti atent, e posibil să arunci afară mai mult decât cele câteva cuvinte. Să-ţi afişezi sufletul cu totul şi să generezi o zdruncinătură de proporţii. Niciodată nu te simţi mai vulnerabil decât atunci când îţi arăţi sufletul cuiva. Şi totul porneşte de la câteva cuvinte nespuse...
Spune-mi... tu câte cuvinte N-AI rostit azi?
p.s:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu