Îi veghea somnul ştiind că va fi ultima dată când îl va vedea, şi ultima dată când va putea face aest lucru. Îi trecea prin minte tot tumultul acela de emoţii care nu i-au dat pace nici măcar o secundă de când a realizat că devenise pentru ea mai mult decât prietenul cu care se juca în nisip când erau copii. Ascultându-i bătăile inimii îşi dădea seama că acesta era sfârşitul. Iar el n-avea nici cea mai mică idee. Îi sopteşte uşor, ca un pe un descântec, câteva cuvinte şi pleacă spre ceea ce el numea viitor. Ea o numea...tortură.
Ascunde-mă-n tine ca pe un fir de praf dintr-o casă veche, plină cu amintiri. Am să respir uşor, iar tu nici nu vei ştii că sunt acolo. Îţi vei aminti doar când vei avea nevoie de... umanitate, de viaţă... când îţi va fi sete de... suflet.
Ascunde-mă sub stânci, în munte, acolo unde doar vântul ajunge. Ascunde-mă în firele de iarbă, în brazi şi –n fluturi. Ascunde-mă sub piatra râurilor şi vino să mă cauţi. Iar după ce vei fi reuşit urcuşul greu, vom privi cerul şi ne vom întrece cu norii.
Ascunde-mă în valuri. Apoi aruncă-te în mare şi imbraţişează-le. Îmbrăţişează-le atât de tare ca şi cum ar fi ultima oară când simţi apap pe piele. Ca şi când e ultima dată când simţi nisipul sub tălpi, când ai soare în păr şi sare pe buze.
Ascunde-mă-n cer să te privesc din lună. Să fiu de-a pururi precum soarele şi să te acopăr precum norii îl învelesc cu haina lor moale. Îţi voi şopti cuVântul şi-ţi voi mângâia chipul pe care-l voi fi ştiut pe de rost.
Păstrează puţin din acestea şi pentru mine. Pentru atunci când mă vei fi găsit.
Don’t kiss me goodbye!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu