Incert

Iar tu, dragule, apride-ti o tigara si lasă-te purtat de… mine


Eu nu mai pot să scriu. Mi s-a încurcat sufletul în frânturi de cuvânt întors. Şi de fiecare dată când privesc înapoi mi se-mpleticeşte visul între mine şi...
Nu mai pot să scriu fără să mi se opresască degetele pe tastele şterse, fără să caut coerenţa în cuvinte, fără să caut sensuri ascunse. Mi s-au incurcat gândurile şi nu mai există nici început sau sfârşit. Mi s-a scurs timpul şi nu am mai apucat să întorc clepsidra. A rămas nisipul scurs şi nici măcar nu mi s-au oprit secundele ca-ntr-un delir.

M-au fascinat dintotdeauna oamenii care au ştiut să-şi arate sentimentele. Păreau atât de sinceri cu toţii încât aporoape că îi credeai atunci când îţi aruncau un „te iubesc” sau „mi-a fost dor de tine” la fel ca tuturor celorlalţi. Aproape că nu mai însemna nimic. Devine un fel de reflex. Ca şi zâmbetul lor... întotdeuna acolo. Gata să fie „donat” oricărui trecător nevoiaş. M-au fascinat pentru că eu n-am putut fi niciodată ca ei. Din teamă sau cine ştie de ce. Cert e că mai mult de partea cu zâmbetul, pe care o folosesc uneori ca scut pentru întrebări inutile care necesită milioane de explicaţii, n-am putut învăţa niciodată această artă aş putea spune.

Şi chiar dacă tu nu îţi dai seama sunt şi eu la rândul meu capabilă de sentimente. Şi al dracului de multe chiar. Iar dacă ai sta puţin să analizezi ai vedea că în ochii mei se citesc multe şi că e nevoie de puţină atenţie ca să ajungi până în punctul de unde ai o vedere de ansamblu a ceea ce înseamnă suflet. Bineînţeles, cu sufletul dezvelit n-am să stau niciodată în faţa cuiva care abia a reuşit să treacă de scutul de gheaţă, de zidul pe care l-am creat tocmai pentru că au fost prea mulţi care au intrat încălţaţi. Şi care au lăsat urme, şi au mai adăugat câte un strat pe crusta de protecţie. Şi nu, nu sunt „inabordabilă” şi nici „îngâmfată”, şi dacă te sperie atitudinea mea înseamnă că nu meriţi să vezi dincolo de ea. Aşa că lasă-mă sa-mi dau maştile jos. Durează mult şi n-o fac de foarte multe ori. Trebuie doar să ai rabdare, şi încredere. Şi trebuie să realizezi că nu doar tu ai nevoie de atenţie, de consolare, de susţinere şi de cineva care să ştie exact ce şi când să spună ca să te ridice de jos, chiar dacă ceilalţi nu dau de înţeles că sunt jos.

I need you to believe in me!