cercuri

Toate merg prost. Şi simt cum mi se topeste sufletul înăuntru de neputinţă. Cum să fac să-i aduc pe toţi înapoi? Cum să  fac să-mi apropii din nou prietenele care nu au facut nimic să împiedice creearea acestui hău între noi? Să le fac să înţeleagă că viaţa merge mai departe, şi dacă circumstanţele s-au schimbat, esenţa ar fi trebuit să rămână neatinsă?  Că pentru o prietenie e nevoie de mai mult  de o persoană care să încerce să menţnă grupul unit, şi că reproşurile nefondate sunt până la urmă factorul cel mai periculos în descompunerea unei relaţii, de orice natură ar fi ea. Nu mai am putere să o iau iar de la capăt. Mă învârt într-un cerc vicios din care simt că nu mai am scăpare. Mă întorc mereu de unde am plecat şi observ cu părere de rău ca nu e numai vina mea. Vinovaţii sunt mulţi şi nciunul nu e în stare să-şi asume vreo fărâmă de responsabilitate.  Am ajuns în locul în care vrând, nevrând mă simt acasă. Pentru că mi-am petrecut majoritatea timpului pe marginea acestui cerc, şi simt cumva că o să mai fie mult timp petrecut aici. Nu mai am putere să desenez alte cercuri. Nu mai ştiu cum. Nu mai am creioane, nici culori destule. Iar cercurile desenate cu negru te sugrumă. Te strâng înăuntru până nu mai ai suflare. Şi nu are cine să te mai scape de data asta. Esti doar tu şi cercul tău negru.

Sometimes I feel I’m not good enough for you. And this can really kill me for good.