vreau....

azi... vreau un balon negru... si o esarfa violet ... sa ma plimb cu ele prin vant... vreau.. sa desenez cu ochii inchisi... sa scriu fara cuvinte... sa te ascult cand taci ... imi place sa-ti ascult gandurile murmurand... shhh... vreau sa vad luna si sa ma plimb desculta... pe o stada goala cu felinare albastre.... sa numar stele pana dimineata si sa adorm zambind... sa ma arunc in valuri si sa cant... apoi sa raman pe plaja sa astept soarele... vreau sa ma ploua si sa alerg prin lacuri... si apoi.. apoi sa pastrez ploaia intr-un prosop rosu... vreau sa plec... sa plec departe... sa plec acolo unde zapada e inca alba, unde soarele nu doare, unde ploaia nu arde, unde se vede luna, unde vantul miroase frumos, unde iarba nu e uscata... vreau sa adorm pe varful muntelui sub o patura verde... vreau......


si cui ii pasa?

Declaratie de dependenta

Ai avut vreodată sentimentul acela de singuratate absoluta? Te-ai simtit vreodata atat de singur incat iti era frica de tine? De gandurile tale? De tot ce esti sau ai putea fi?
Era dimineata. Ma indreptam (ne)hotarata spre locul unde imi petrec cate o jumatate din cinci zile in (aproape)fiecare saptamana(sala de clasa… a doua pe stanga, etajul unu). Nici macar nu eram destul de lucida pentru a realiza ca suna telefonul. Pe ferestrele murdare de gandurile atator suflete inchise intre peretii reci ai „institutiei principale” se mai zarea cate un felinar aducand aminte oricarui trecator ca e prea devreme pentu viata. La ora asta se doarme… Urc scarile atintindu-mi toate franturile de atentie asupra acestul lucru(am un trecut destul de dubios in legatura cu scarile si pastrarea echilibrului pe ele), ajung in capatul holului si ma pocneste. Liniste mormantala, intuneric.. parea ca nu se mai termina… Chiar si panoul masiv care n-are nicio logica din capatul celalalt al holului parea infricosator… se auzeau doar pasii mei obositi, sictiriti, o melodie incerca sa-si faca loc dintr-o casca demult cazuta din urechea mea, si gandurile care rasunau asurzitor lovindu-se de peretii care se doreau a fi albi… liniste, intuneric, pustiu… Sentimentul care m-a cuprins in urmatoarea secunda a fost de dezolare totala… Singuratatea fundamentala, nedescrisa, indescifrabila, de neinteles, neintemeiata… Si totusi era acolo, plimbandu-mi-se prin sange ca un turist care incearca toate potecile pentru a afla toate secretele si pentru a inventa mai multe… In sfarsit; ajunsa in clasa am dat de colegii mei si de muzica lor „extraordinara” ceea ce m-a facut sa ies din nou in spatiul atat de ostil mie in dimineata aceea. Priveam pe fereastra, desi nu vedeam nimic care sa-mi atraga atentia. Era un fel de pretext pentru a-mi ascunde nelinistirea, pentru a putea sa-mi ascult gandurile. Totusi doar vederea luminii de pe partea cealalta a ferestrei imi dadea o anumita siguranta. Acum aveam mediul perfect sa ma cufund cu totul in ganduri… intre pereti crestati de indoieli si de intrebari… in lumea mea…

In ultimul timp am observat ca majoritatii oamenilor le e dor de ceva. Si spun „ceva” fiindca nu ma refer la persoane. Iti e dor de o gramada de nimicuri la care nu te-ai fi gandit vreodata ca la ceva care iti va lipsi. Si iti doresti atat de mult sa le mai ai o clipa, sa le mai simti, sa le mai vezi, sa le mai traiesti… Iti e dor de leaganul din parcul unde obisnuiai sa mergi cand erai mic si unde acum domneste un minunat bloc, de bomboanele pe care le imparteai cu prietenii, de pliculetele de zahar vanilat pentru care te certai cu tovarasii de joaca, iti e dor de cafeaua pe care ti-o facea mama dimineata, ti-e dor de tigara fumata pe furis la coltul blocului… iti e dor de toate… iti e dor de tine… iti e dor de timp… Poate ca viata nu e altceva decat o mare dependenta… De unde sti ca „nu depinzi de nimic” daca te intristezi la gandul ca in locul bancii unde ai primit primul sarut sta acum o trista si banala bordura? De unde sti ca ai vreo putere asupra ta? De unde sti...

Suntem dependenti de tot, suntem dependenti de nimic, suntem dependenti de toate nimicurile…

Declaratie de dependenta…..

E dreptul meu

Te-ai intrebat vreodata cate incap intr-o clipa in care nu mai vrei sa faci sau sa spui nimic?
Sa fiu sincera m-am saturat… de aparenta afectiune pe care mi-o arata cea mai mare parte din oamenii din jurul meu, de pesimismul innascut al multora, de ignoranta majoritatii, de nepasarea cu care sunt tratati cei mai slabi, de materialismul tuturor…
Si nu mai vreau sa fac nimic… Am obosit sa le tot vorbesc, sa tot incerc… Si da, am dreptul sa fiu nervoasa si sa urlu… am dreptul sa ma supar si sa nu mai vorbesc... am dreptul sa plang si sa ma ascund… am dreptul sa vreau si sa incerc sa uit.. am dreptul sa vreau sa fug… am dreptul sa urasc, sa-mi treaca si sa iubesc mai mult dupa… am dreptul sa fac toate astea… Am dreptul fiindca sunt OM… Chiar daca nu te-ai gandit niciodata la mine ca la un om, ai fi surprins sa afli ca sunt unul dintre voi… Chiar daca nu ma port ca voi toti, chiar daca nu sunt la fel ca voi…
Si da, am nevoie de afectiune, am nevoie de atentie, am nevoie de caldura… Si daca ofer toate astea fara sa-mi pese daca primesc ceva in schimb nu-i un semn de slabiciune… Si chiar daca sunt ranita n-am sa incetez sa fac asta… Si chiar daca ma consideri naiva si mult prea copila pentru a supravietui „lumii de afara” ai fi uimit sa vezi ca ma descurc destul de bine si acolo, ceea ce nu pot spune despre tine…n-as fi prea sigura ca tu ai supravietui in lumea mea... Pot fi si eu superficiala si nepasatoare… Pot avea si eu milioane de masti pe care le port cu atata iscusinta incat nici cel care ma cunoste cel mai bine nu si-ar da seama din prima. Si chiar daca ma vezi zambind n-ai sa sti vreodata daca e un zambet fals sau nu… Si daca ai sa ma vezi plangand ai sa-ti dai seama ca in felul meu incredibil de pamantesc pot fi ranita… Si daca iti va pasa, macar putin, imi vei lasa lacrimile sa curga fara sa spui nimic, fara sa faci nimic, tot ce trebuie sa faci e sa fii langa mine, sa ma privesti, sa te simt… N-am nevoie de sfaturi, nici de vorbe false, nici de zambete ipocrite… Nu vreau cuvinte frumoase, chiar ma inspaimanta, nu vreau decat sa stiu...

Plistis..

plictis
caut ocupatie intr-un buzunar
nu mai am pagini in caiet...
rostogolesc pixul pe masa intr-un dans haotic... oare acum mai stie sa scrie?
fluturele de pe veioza incearca sa-mi zica ceva..hmm.. taci ca nu te-ascult!!!
intuneric...
becurile de pe strada discuta despre iubire.. hahaha.. ce stiu ele? ce stiu eu?.. totusi au un aer sobru.. nu-mi placeti in seara asta
incerc sa-mi simt fata in lumina slaba a monitorului... hmmm.. neah....
ma privesc in oglinda.. doar o umbra... si tu cine esti?!
tic-tac !tic-tac! tic-tac! tic-tac! tic-tac! tic-tac! da da stiu ca timpul trece nu trebuie sa-mi numeri tu secundele... offf...
o poza... un copil.. oare sunt eu?... da.. eu trebuie sa fiu ... uite!!! aveam ochii veseli ...
un biletel, o scrisoare... un nume... hmm.. pe tine nu te vreau
cred ca.... am uitat
haos........