Ascunsa in suflet

Acolo unde doar soarele te mai anunta ca trece timpul ti-ai pierdut odata sufletul. De atunci tot cauti vreo copie si ai grija de toate celelalte. Numai pe al tau nu-l gasesti niciodata. Te-ai intoarce in locul pierdut de realitate in rugini de vise, dar sti ca e zadarnic. Ai incercat chiar sa construesti altul, dar nu ti-a reusit. A iesit o forma nedefinita, cu multe colturi, care numai a suflet nu semana... Ai aruncat-o undeva si te ascunzi de atunci... Te ascunzi acolo unde sti ca ar trebui sa-ti fie suflet.
E o camera verde cu o fereastra mica si gratii de metal. Ai chiar si un fotoliu de unde-ti contemplezi viata. Privesti cu oarecare tristete in afara, dar esti multumit in camaruta ta verde. Ai chiar si un felinar, afara, langa fereastra, care iti lumineaza noptile in care iti desenezi gandurile pe fereastra aburita. Iar cand numeri stele, felinarul se stinge pentru ca lor le place sa-ti lumineze chipul.
Si toate pozele de pe pereti iti povestesc despre viata ta, despre tine. Atat de sincer incat le-ai rupt de nenumarate ori. Insa le lipesti mai apoi cu amintiri si le asezi la loc, pe peretele verde. In fiecare zi mai apar cateva. Insa cele noi nu-ti vor vorbi decat atunci cand ele cred ca le vei fi uitat. Vor arunca cu cioburi de priviri si-ti vor tipa cuvinte pe care le-ai mai auzit odata, demult, si care te vor durea mai mult decat o mie de cutite infipte in ochi. Si atunci iti doresti sa pleci, insa ti-au zidit usa, iar la fereastra ti-au pus gratii. Nu-ti ramane decat sa astepti...
Ai o camera verde in loc de suflet. O camera de unde iti privesti viata ca pe o piesa proasta, o camera cu pereti plini cu poze, o camera cu o ferastra cu gratii, o camera fara usi. O camera luminata de un felinar din afara. Ai o camera verde unde te ascunzi...