Ai simtit dintr-o data cum toata viata ti s-a ascuns int-un buzunar rupt. Si ai pierdut-o exact atunci. Cand?!
Esti inchis intr-o lume care nu-i nici a ta nici a lor. Vrei atat de mult sa scapi, te lupti atat de mult cu zidurile, cu praful, cu vantul cu ploaia care iti face pielea din ce ce in ce mai grea, pana cand nu te mai poti duce pe tine. Iti vine sa te abandonezi. Sa te lasi acolo, in mijlocul nicaieriului, sa uiti ca tu ai fost vreodata si sa-ti continui existenta ca si cum nu te-ai cunoscut niciodata.
Te simti ca un imbecil sinistru cand te privesti in oglinda si cand incerci sa te convingi ca totul e bine. “Trezeste-te bai!!!” iti urla constiinta, dar pe ea n-o asculti. De ce ai face-o acum daca n-ai ascultat-o niciodata? E doar o voce uracioasa care nu face altceva decat sa-ti spuna intotdeauna ce sa faci. O urasti. Sti ca nu-i nimic bine, ca te invarti in cercul vicios al existentei tale neinsemnate, al gandurilor pe care nu le-ai vrut niciodata dar care te bantuie de cand te stii, al intrebarilor pe care n-ai avut niciodata curaj sa le rostesti, al sensurilor pe care nu le-ai avut niciodata, al sentimentelor care s-au amestecat pana s-a ales praful de ele. Te tarasti ca un amarat in agonie printre faramele astea de viata si incerci sa tipi dupa ajutor. Dar strigatul tau are gust de rugina si renunti destul de repede la ideea ca cineva ar putea sa te scoata din labirintul pe care singur l-ai creat cand ai hotarat sa te ascunzi. Totusi asta nu e lumea ta. Esti undeva la mijloc si asta te inspaimanta mai tare decat cea mai monstruoasa imagine pe care ti-o poti imagina.
Vrei sa evedezi, vrei sa pleci, dar esti captiv. Captiv intre doua lumi…
Dati-mi drumul de aici!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu