Ai trait si tu asta nu? Ti-aduci aminte cum a fost.
Esti acolo, desi ti-ai fi dorit sa nu fi cunoscut momentul acela in veci.
Esti jos, te tarasti si nu te ajuta nimeni.
-Oameni buni, sunteti orbi?
Nu-ti ramane decat sa te ridici. Ti-e frica dar trebuie s-o faci. Ai si zambetul ala chinuit pe fata, gata sa dai impresia ca totul e in ordine. Iti vine sa urli totusi si incerci sa te aduni pentru a te putea ridica.
Ai in fata imaginea implacabila a esecului tau, statuia neputintei tale, esti tu, invins, neputincios, slab si-ti vine sa arunci cu noroi in ele, sa le murdaresti pana cand n-ai sa le mai vezi. Si tot curajul tau se trage din noroiul aruncat in neputinta. Mai ai putin si reusesti sa aduni destul pentru a te ridica. Zgarii cu ungiile si lovesti cu pumnii pamantul numai de-ai aduna mai repede mocirla care-ti acopera regretul. Si faci toate astea cu zambetul pe buze.
Stiu ca poti...
Ridica-te, scutura-te si mergi mai departe! E o mocirla chiar dupa colt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu