Data viitoare

Mai sunt 2 minute si se face ora 12. Tavanul are un aer serios si parca vrea sa-mi strige ca e deja tarziu si ca ar trebui sa inchid ochii.
1 minut... Cate se pot intampla intr-un minut... Cati se nasc si cati mor in astea 60 de secunde? Cati plang, cati se sinucid, cati sunt fericiti, cati spun "Te iubesc", cati striga, cati dorm, cati vorbesc aiurea, cati urasc, cati isi pun intrebari si cati au incetat sa caute raspunsuri?
Atatea sentimente se ingramadesc la poarta catre suflet incat nici ele nu mai stiu cum le cheama. Le reneg, nu-s ale mele.
NU VA VREAU!
Nici eu nu mai stiu ce simt. Oare chiar simt? Mi-a fost intotdeauna teama de sentimente. M-am speriat intotdeauna de ideea ca nu le-as mai cunoaste. Totusi, pe unele dintre ele le fac pierdute, le arunc, le ascund...
"Ti-e teama asa-i? Credeai ca poti scapa asa usor de ele? Esti om, ai uitat? E firesc sa simti. Te invarti printre masti de sentimente, masti hidoase, pline de mazga, te lovesti de ziduri, aluneci in prapastii, si tot nu vrei sa recunosti ca esti tu. Ti-e rusine cu tine, ti-e rusine cu sufletul tau, ai impresia ca lumea intreaga ar trebui sa inteleaga si sa-ti gaseasca rostul pe care nici tu nu esti in stare sa ti-l dai. Esti constienta ca nu exista nimeni in afara de tine care sa-ti poata gasi sensul? Incotro crezi ca te indrepti? Iti negi sufletul si ceri altul in schimb. Crezi ca ai destul incat sa-l capeti? Iti modifici sufletul dupa tipare pe care nu le stie nimeni, pe care nu le vede nimeni, pe care nu le intlege nimeni."
"Bine, dar... Cine esti tu?"
"Negarea ta..."


Ma plimb printr-o lume plina de suflet modificate. Toate sunt lipite, colorate hilar, zdrentuite sau incomplete...Se spune ca timpul le vindeca pe toate... Eu cred ca doar le ascunde, le acopera...


M-am intors la universul meu interior...Cam daramat, cam dezordonat, dar e al meu... Plin de cenusa, de vise care zboara incolo si incoace, de sentimente care se cearta, de dorinte care se aprind si se sting ca luminitele din pomul de Craciun si de obsesii care tipa ca niste copii speriati... HAOS.... Mi-e bine aici si totusi cateodata mi-ar placea sa fie altfel: ordine, curatenie, liniste...



Data viitoare nu mai vreau sa fiu om...