Incet-incet ajunge la usa catre lumea ei. N-avea o poarta ca toata lumea. Doar o usa normala, cu portita pentru caine. Era o usa cu dungi mov si verzi si albastre. Avea o fereastra mica, impartita in 4, in spatele careia se vedea...nimicul. Bajbaie dupa cheie si-si aminteste dintr-o data cu un zambet ca nu incuia niciodata. Deschide, paseste si o copila cu acadele ii sare in fata.
"Ce vrei?"
"Aaaa.. Pai.. Eu...(mai bine plec)"
"De ce ti-e frica?"
Fetita ii da o acadea, o prinde de mana si o taraste in mijlocul unui lac. Stateau acolo, deasupra apei, fara sa le fi udat macar o picatura.
"Aici poti sa faci ce vrei! Aici zburam pe avioane de hartie iti amintesti?"
"Nu...De fapt eu vroiam sa... O sa plec acum... S-a facut tarziu si trebuie sa... (isi aduce aminte ca sta pe calea ferata din cartier si priveste aleea cu petale) Eu trebuie sa.... Ah!"
"Spune-mi ceva frumos!"
"Nu.. Adica.. Vreau sa-ti spun dar nu-mi vine nimic in minte acum... Era ceva cu... Vai!"
"Spune-mi ceva frumoooos!!!(fetita incepe sa tipe si bate din picior in semn de protest la neputinta ei de as-si rosti un cuvant frumos) Tu sti dar le spui doar altora. Mie nu-mi spui niciodata!"
"Iti spun dar..."
"Dar ce? Niciodata nu te-ai uitat frumos la mine, niciodata nu mi-ai luat acadele, mi-ai spart toate baloanele colorate, m-ai lasat aici singura si..."
"De ce vrei sa-ti spun cuvinte frumoase?"
"Las-o balta! Te-ai vestejit ca toti adultii de acolo! Hai mai bine sa adunam flori!"
"De ce sa le rupi? Iti vor muri in palme."
"Oooof!!! Mai taci odata si vino!"
"Nu...Eu trebuie sa..."
"Tu chiar nu intelegi nimic nu?"
"...?!"
"Te uiti in oglinda! Eu sunt tu. Adica... intelegi tu. Sune-mi ceva frumos!"
"Ce rost are?"
"M-ai innebuniiit!!Tu si intrebarile tale!"
"Esti doar un copil rasfatat!"
"Pe care tu il ucizi! Doare sa sti!"
"Nu te ucid! Uita-te la tine: ai acadele, esti fericita, esti plina de viata. Uita-te la mine: pare ca n-am mai dormit de veacuri, parul mi-e ravasit, ochii pierduti, mainile reci si aproape vinete, nici ganduri n-am si de simtit... nici nu mai stiu ce inseamna!"
"Exact! Uita-te acum in jurul tau."
In jurul lor era haul. Nimicul cel mai adanc, cel mai profund, cel mai lipsit de esenta... In jurul lor era nimicul alb. Stateau pe un colt de piatra, care semana cu cele de langa calea ferata, undeva se auzeau soapte, insa nu putea intelege niciun cuvant(pesemne ii era sufletul care inca mai curgea spre nicaieri). Usa se vedea departe, cu geamuri sparte si vopsea sarita, cu clanta ruginita si usita pentru caine rupta. Fetita era trista, murdara si nu mai avea acadele. I se parea ca a ucis copilaria cu mainile ei si-i venea sa le rupa, sa le smulga, sa nu le mai vada sa nu le mai aiba. Fetita isi face un avion din hartie gri si pleaca.
"Sta... Si eu cum plec de aici? Vreau sa... Nu mai vreau nimic." Deodata vede cum avionul fetei incepe sa coboare pana cand incepe sa zboare haotic, fara tinta aprope aruncand-o pe fetita.
"Spune ceva fru......"
Pana sa termine cuvantul fetita nu se mai vedea, nici n-o mai auzea tipand. Atunci izbucneste in lacrimi si se trezeste pe calea ferata urland:
"MARE!! MA...re"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu