El plecase cu o seara inainte. Ii spusese ca se intoarce repede, totusi o rugase sa nu-l astepte treaza asa cum o facea intotdeauna. Chiar daca n-ar fi rugat-o, tot ar fi facut-o. Oricum nu-l asculta niciodata. Facea intotdeauna doar ce vroia. Exact ca un copil incapatanat.
A stat in fotoliu toata noaptea, in umbra felinarului de afara care ar fi anuntat-o cand i-ar fi auzit pasii, sperand ca macar spre dimineata el urma sa apara. Dar n-a fost asa. Acum , primele raze de soare ii scaldau fata. Si ea se simtea ca intr-un lan de grau. Ii mirosea a proaspat si a liber, dar urma sa se trezeasca repede, sa priveasca pe freastra si sa-si imprastie visele. Se ridica, se uita la telefon dorind ca macar acum sa fi primit vreun mesaj in care el isi cerea scuze ca n-a venit. Degeaba… incepe sa injure printre lacrimi si incepe sa-si faca o cafea…
De cand s-au mutat impreuna incepuse sa bea multa cafea, ba chiar fumase de cateva ori. Parul ii era ravasit si ochii obositi. Totusi, era invaluita de o frumusete stranie, nepamanteasca.
Usa se deschide, iar el apare vesel si gata sa inceapa ziua cat mai repede. Ramane inmarmurit cand ii intalneste privirea pierduta. Ea continua sa amestece in ceasca goala.
-Ai uitat sa vii, asa-i ?
-N-am… cum sa...
-Da… cum zici tu…
-Imi…
-Nu..nu-ti fac si tie cafea. Da-mi o tigara !
-De cand fumezi tu?
-De cand uiti ca exist ! invarte din ce in ce mai nervos lingurita in timp ce cateva lacrimi se scurg in cafea.
-Stii bine ca nu-i asa!
-Lasa asta acum. Vrei cafea? Eu nu mai beau…
Ti-am facut o cafea cu…. lacrimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu