Adormise in bratele lui si asta a facut-o sa se trezeasca cu zambetul pe buze. Trebuia sa se ridice dar parca ceva o tinea acolo, lipita de el. Era o forta pe care nu si-o putea explica, totusi o simtea tot mai puternic cum creste in ea. Cateva raze ii luminau umerii si aerul rece al diminetii care se strecurase pe fereastra deschisa le gadila talpile.
-De ce razi ?
-Ma faci sa zambesc !
-Hai ridica-te, e tarziu !
-Nu, nu ! Mai stai putin ! Lasa-ma sa mai stau putin langa tine !
-Prostuto, o sa stai mereu langa mine.
-Nu, nu ! Azi e altfel ! Azi…
-Azi esti tu mai copila !
-Si ? E ceva rau in asta ?
-Nu ! Azi nu. Azi…e timp sa ne jucam de-a viata.
-Nu-mi place jocul asta. E prea serios.
-Ai dreptate. Azi… ne jucam de-a iubirea.
-Bine, dar mai lasa-ma putin.
Se aseaza langa el, parca vroia sa intre toata in sufletul lui. Puf de papadie si doi fluturi intra pe fereastra si-o invata sa danseze in acorduri de suflet.
-Hai sa mergem ! Azi vreau la mare !
-Mai bine hai in parc sa stam pe iarba. Alungam umbrele sa-si gaseasca perechea si le cantam fluturilor cantece de dragoste !
Ea zambeste, se ridica si incepe sa se invarta prin camera de parca si-ar fi exersat dansul inainte de bal. Era fericita.
Alearga ! Azi umplem cerul cu prostii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu