Ii placea nespus sa-si ia pantofii mici si sa iasa ca un vartej pe usa aruncandu-i lui un "Pa!" care se pierdea pe la jumatatea lui "a". Si-ar fi dorit sa-i spuna "te iubesc", dar ii era greu. Mereu i-a fost greu sa pronunte cuvintele astea pentru ca mereu simtea ca minte. Se ura in fiecare duminica pentru ca fugea asa, fara sa-i dea vreo explicatie si se intalnea cu... "celalalt". Partea ciudata e ca mereu avea impresia ca el stia unde se ducea ea duminica. Si totusi ii spunea zambind "La revedere iubito!" si o astepta mereu pe fotoliul de langa fereastra.
Se intreba ce face el in timp ce ea merge in parc, se aseaza la a treia masa pe stanga si asteapta sa i se dea o farama de fericire. Si o primeste... Pacat ca mereu de la altcineva in afara de el. Sta acolo pe scaunul de paie si cerseste iubire. Daca ar sti cineva cat de avara e, cum i-o ia lui pe toata si inca nu-i ajunge, cum alimenteaza povesti doar pentru a-si castiga doza mica de iubire...
Seara, cand se intorcea, el n-o intreba decat daca e obosita... Si-ar fi dorit atunci sa intre in pamant, sa crape acolo, in fata lui si sa nu-l mai chinuie... Dar isi recapata zambetul si ii spunea:
"Da, dragule. Am avut o zi infernala."
Mergea in dormitor sa-si opreasca lacrimile si se intorcea, din nou nonsalanta:
"Auzi, tu... tu ma iubesti?"
"Ce intrebare e asta? Bineinteles ca da!"
mi-as fi dorit sa ma urasti...
"Ce spui?"
"A nu, nimic... Ma gandeam ca urasc duminicile..."
"Si eu le urasc... dar nu in felul ala..."
"Cum adica?"
"Adica... le urasc pentru ca... nu stiu... Tu ar trebui sa le iubesti, prostuto!"
"Eu... eu de ce?"
"Pentru ca... duminica te iubesc cel mai mult... Duminica esti libera... Duminica alergi fara sa-ti pese, duminica esti copil, duminica esti fericita, duminica esti... a mea. "
"Duminica mi-as dori sa ma fi urat..."
"Of, copil naiv... Cum as putea sa te urasc cand tu implori iubirea?"
"Eu nu..."
Uraste-ma duminica!
Atunci te iubesc cel mai mult...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu