„Salut! Nu-ti pot răspunde acum aşa ca lasa un mesaj după… ştii tu.”
Incercase toata dimineata sa-l sune si telefonul parca i se lipese de mana. Acum privea in gol printre rotocoale de fum parca ar fi incercat sa-i desluseasca chipul aparut parca din povesti nespuse printre secundele care zburau fara tinta de cand el plecase. Sunase de cincisprezece ori pana atunci si totusi nu-i putuse lasa nici un mesaj. Era indecisa, totusi stia ca nu mai e cale de intors. Parea ca lui nici nu-i pasa, iar ei ii era al dracului de frica sa rosteasca cuvintele acelea. Statea pe covor, langa telefon si privea in gol. Nimic n-ar fi putut s-o ia din locul acela. Era ca-ntro gara, asteptand pe o linie moarta trenul care o va duce la el… sau la fericire… orice ar fi insemnat asta. Cu o zi inainte se simtise cea mai norocoasa fiinta de pe planeta si simtise ca traieste cu adevarat cand alerga prin ploaie. Si azi.. era nervoasa.. il ura pentru ca o lasase asa, acolo, pentru ca il astepta, pentru ca il iubea. Si se gandea la tot ce fusese in ultimile zile ca la ceva ce aproape se intamplase. Ii era frica sa creada ca fusese real, totusi asta si-ar fi dorit.
Mai formeaza o data numarul lui. Facea asta doar pentru a-i auzi vocea… Oricum n-avea curaj sa-i spuna nici un cuvant. Lasa telefonul langa ea si asculta jucandu-se cu rortocoalele pe care tigara uitat aprinsa le imprastia.
Nu-ti pot raspunde acum asa ca lasa un mesaj dupa…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu