Oricat ai incerca sa te ascunzi n-ai sa reusesti la nesfarsit. O sa vina momentul in care tot ce poti e sa faci un pas inainte si sa te lovesti de realitate, ori sa te intorci, sigur fiind ca vei comite aceleasi greseli, pana la ultima, numai ca in ordine inversa.
Atunci cand iti dai seama ca incepi sa devii adult ti se sperie visele si incerci s-o iei la goana printre masini galbene care claxoneaza insistent, printre sine si trenuri care n-au mai fost folosite de ani buni, printre oameni care nu privesc altceva decat asfaltul gri si rece. Si tu alergi descult prin ploaie, soare sau vant, esti julit in coate si murdar la gura de cand ai mancat ultima ciocolata speriat de moarte de ceea ce urmeaza. Incepe sa-ti fie dor de tot ce obisnuiai sa faci, de sodronul din spatele blocului, de cataratul in pomi si de mersul la scaldat ori sanius. Acum nu mai ai timp. Esti mai prins decat intr-o menghina si simti ca te sufoci. Picioarele nu te mai tin si cazi plangand sperand ca macar acum se va gasi cineva sa te salveze. Dar toti sunt la fel de prinsi ca si tine. Singura solutie e sa te-ntorci. Dar stii ca n-ai cum. Esti mai prins aici decat vei fi vreodata liber acolo. Oricat ai incerca sa te ascunzi n-ai sa reusesti. Asta nu dureaza pentru totdeauna. Au uitat sa te anunte cand te-ai trezit aruncat aici ca-ntr-o gara. Pacat ca n-ai putut lua urmatorul tren. Si atunci, ca si acum ai fost pins de multime. Poate ca asta e explicatia pana la urma. Nu te poti pierde de multime si gata. Oricat de diferit ti-ar placea tie sa crezi, esti ca toti ceilalti. Mai devreme sau mai tarziu ajungi pe peronul parasit, speriat ca dracu’, intrebandu-te incotro pleaca urmatorul tren.
Iar cand incepi sa cresti ti se face dor de prima gara....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu