Din cand in cand ii placea sa-si spuna Sofia. Sofia era atat de diferita… Sofia era fata din spatele ochilor caprui. De cate ori ar fi vrut sa poata pastra macar o frantura din ea… Dar Sofia nu ramanea niciodata mai mult decat avea ea nevoie. Nevoie s-o linisteasca, s-o calmeze, sa-i redea increderea, s-o ridice din mocirla in care cadea atunci cand i se punea piedica.
Sofia era doar o copila. Nu spunea niciodata noapte buna si placerea ei ce mai mare era sa sara in baltile ramase dupa ploaie. Totusi, avea un suflet mare. Ii vibra inima cand se juca cu cateii si cand ii zambeau copiii.
O viziteaza seara, inainte de culcare. Se joaca pana cand ea, prinsa in vraja viselor o lasa pe Sofia singura. Insa copila nu se supara. In noptile in care se zvarcoleste plina de nelinisti sau de patimi, de dor sau de teama, Sofia sta la capatul patului, ii mangaie parul lung si ii spune povesti. Doar atunci se linisteste.
Uneori se simte atat de murdara de maturitate, improscata cu nedreptatea pe care ei au invatat-o ca trebuie s-o creasca inauntru, de nepasarea cu care ei sunt atat de obisnuiti incat isi doreste sa fie din nou copil, isi doreste sa nu fi crescut niciodata, sa fi fost Peter Pan in varianta feminina. Iar Neverland-ul ei ar fi fost... ar fi fost un paradis. Ar fi avut valuri care s-o imbratiseze, munti care s-o provoace, copaci s-o adaposteasca si flori s-o magaie. Cand nu mai putea, o chema pe Sofia. Ii scria cate o scrisoare. Doar asa o putea intelege.
O iubea pentru ca atunci cand venea se purta ca o straina. De aceea trebuia sa-i scrie. Totusi, raceala ei o linistea. Sofia, straina din vise, era cea de care se indragostise el. Si tot ea a fost cea care l-a indepartat. Sofia nu putea sa se lege de nimeni.
Ea nu stia sa aiba grija de mai mult de o persoana. Poate suna egoist, dar nu era deloc asa. Era constienta ca daca se lega de cineva, mai devreme sau mai tarziu, firea ei il va rani atat de tare, incat nu si-ar putea-o ierta niciodata. Si atunci se ascundea. Se ascundea in spatele ochilor. Aparea rar, atunci cand intalnea alta figura speriata in spatele altor ochi, si atunci pentru scurt timp. Atat cat era nevoie sa construiasca un patratel de fericire.
Sofia primise mii de scrisori de la ea, insa scrisese doar una, pe care ii era teama s-o expedieze. Se gandise sa faca din ea un avion de hartie. Si sa spere ca va ajuge la ea. Ca o va citi in cele din urma, iar atunci ea se va putea intoarce, iar fata va putea sa pastreze partea din Sofia de care avea atata nevoie, dar pe care o primea doar in doze mici, atunci cand nu se mai putea ridica. Ciudat, pentru ca Sofia o invatatse ca sufletul nu-l poti tine intr-o cutie din care sa-l scoti doar atunci cand ai nevoie sa demonstrezi cuiva ca-l ai. De fapt, Sofia ii spusese ca sufletul il porti sub talpi, ca pe niste pantofi. il calci in picioare mereu, si de-aia doare atat de tare uneori. Atunci e nevoie sa te asezi, sa-i privesti pe ceilalti si sa asculti o poveste ori sa citesti o scrisoare. Pacat ca oamenii nu mai scriu asa multe scrisori...
Draga Sofia,
...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu