Leapsa

Am înţeles că trebuie să vorbesc cu... mine. Să-mi iau un interviu. Bine.. asta sună prea rece până şi pentru mine. Plus că nu mi-au plăcut niciodată jurnalişii. Sunt prea... formali. Prefer oamenii personali, care nu ţin prea mult la etichetă. Am găsit-o pe o bancă în parc citind ceva (adică pe mine). Mi-a spus că o cheamă Sofia şi că i-ar face plăcere să-mi răspundă la întrebări, cu condiţia ca tot ce-mi va mărturisi nu va fi făcut public. Nu-i place să fie în centrul atenţiei. Înainte să incepem m-a invitat la ea în suflet şi fără să-mi dau seama am intrat încălţată. Nu poţi să intrii cu pantofii în sufletul cuiva. Ce aiurită mai sunt! Ar trebui pus un semn mare la fiecare intrare: LĂSAŢI PANTOFII LA UŞĂ! Nu e frumos să intri plin de noroi.
Ioana: „Îţi mulţumesc că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări. Mi-a fost greu să te găsesc din moment ce nu-ţi găseşti niciodată un loc în care să rămâi definitiv, un loc unde aş putea să-ţi scriu de exemplu.”
Sofia: „Ei cum să nu ştii? Sau „Tipa de la unşpe” nu-ţi spune nimic? Sper doar că te vei ţine de promisiune, şi că secretele pe care le vei găsi aici nu vor înconjura şi alte suflete. Nu e plăcut să-ţi pui secretele în alt suflet. Se murdăreşte de tine şi poate că lui îi place curăţenia. Odată ce ai aflat cel mai mare secret al cuiva nu-ţi mai poţi curăţa sufletul de el. Rămâne acolo, scris cu fierul încins, ca o cicatrice.”
Ioana: „Să zicem... Cum crezi tu că ar trebui păstrate secretele dacă nu în alte suflete?”
Sofia: „Cu grijă, normal. Le păstrezi în suflet până nu mai ai loc, sau până le uiţi. Asta depinde de secret bineînţeles. E dificil să ţii minte atâtea secrete. Dar să trecem la alt subiect, nu crezi că ar fi frumos?”
Ioana: „Bine, fie. De ce ţii atât la blogul tău?”
Sofia: „Dacă m-ai fi întrebat asta acum câtva timp aş fi zis că nu îmi pasă şi că pot să-l sterg la fel de repede cum l-am creat. Acum face parte din mine şi nu mai pot spune acelaşi lucru. E un fel de prieten imaginar, numai că e putin mai „real” decât cei pe care i-am avut în copilărie. E locul ală unde poţi să urlii fără să deranjezi pe nimeni, unde poţi să-ţi asculţi gândurile în linişte, fără să TE deranjeze nimeni. E locul tău aproape secret. De aceea doar câţiva dintre prieteni ştiu despre existenţa lui. Nu-ţi poţi afişa slăbiciunea în faţa tuturor. Pentru că ei te ştiu puternic. Ei au nevoie de tine puternic.”
Ioana: „Nu te-ai gândit niciodată să-ţi faci reclamă?”
S: „Nu. Reclama e pentru cei care au ceva de arătat lumii. Reclama e pentru cei care nu se tem că cineva le-ar putea afla secretele. Reclama e pentru cei care nu se tem de furtună după ce vor fi plecat cu barca în larg.”
I: Care ar fi primul lucru pe care l-ai face dacă nu ţi-ar fi teamă de consecinţe?
S: Aş trimite o scrisoare. Şi apoi aş fugi la mare. Tare mi-e dor de valurile îngheţate.
I: De ce o scrisoare şi nu un dialog?
S: Pentru că sunt laşă. Pentru că pentru sentimente secrete cele mai bune sunt scrisorile.
I: Aşadar ai sentimente secrete.
S: Întotdeauna există sentimente secrete. Chiar dacă nu-ţi dai seama ele tot sunt acolo şi se vor ivi până la urmă. De cele mai multe ori prea târziu, dar se vor ivi. Apoi trebuie să trăieşti cu ele. Până le uiţi ori până le strigi.
I: Care e defectul tău cel mai mare?
S: Vai, dar sunt făcută din defecte. Cum aş putea să aleg unul? Defectele ne fac unici. Mi-e greu să aleg... nu spun ce simt. Mi-e teamă. Spun întotdeauna ce gândesc, dar mi-e greu să spun ce simt.
I: Dacă ai mai avea doar câteva cuvinte să-i spui acelei persoane cu sentimentele secrete car ar fi acelea?
S: Ar fi fost frumos.
I: Mulţumesc pentru sinceritate. A, şi îmi pare rău că am intrat cu bocancii la tine în suflet.
S: Nu-i nimic. Toată lumea face asta. E nevoie şi de câteva pete din când în când. Altfel uiţi că există.
I: Mulţumesc încă o dată şi să sperăm că secretele tale nu înconjoară şi alte suflete. Le invităm însă să le aştearnă pe ale lor.

*Leapşa merge la cine o doreşte si la Deea în mod special.