simplu

Mi-ai ascuns toate slăbiciunile undeva în adâncul nefiinţei mele şi acum le caut ca un om sănătos care era obişnuit cu boala. Mi-ai curăţat sufletul de noroi şi mi-ai şters ferestrele. Acum mi-e lumină şi cald şi soare. Şi chiar dacă mă obişnuisem cu felul meu dezordonat şi haotic de fi, cu toate durerile şi visele neîmplinite şi prăpăstiile nesfârşite, mi-ai arătat că se poate trăi şi altfel. Că există oameni care te fac să trăieşti frumos şi linistit şi fericit. Care te fac totodată să te simţi la fel. Mi-ai ascuns cicatricile şi m-ai făcut să uit de ele. Şi o faci de fiecare dată când apare una nouă. Pentru că viaţa e plină de cicatrici şi de versuri sumbre. Dar tu îmi cânţi poveşti de dragoste şi acoperi sunetul grotesc al destinului care mă vrea închisă în cercul lui pentru vecie. Mi-ai pătruns sub piele astfel încât să te găsesc pe tine când îmi caut marginile şi obosesc de mine, când mă pierd în vise şi nu mai găsesc drumul înapoi. Mi-ai aruncat o frânghie bine ancorată în suflet şi mi-ai pus lumină în ochi, iar acum mi-e imposibil să mă mai rătăcesc în mine. Pentru că m-ai văzut de atâtea ori pierdută în mine şi n-ai suportat ideea că mă sfâşie amintirile prezente şi absente dinăuntru. Şi mi-ai creat altle care vindecă şi acoperă golurile din suflet.

.

Am fost intotdeauna o persoana careia i-a fost frica. O teama necontrolata, neintemeiata m-a urmarit dintotdeauna. Poate pentru ca intotdeauna am fost omul care a dat totul si a pierdut totul, care a fost nevoit sa o ia mereu de la capat fara nimic. Si sa se descurce cu nimic. Sa supravietuiasca. Si sa indure pierderi pe care nu si-ar fi dorit sa le indure. Si infrangeri ale destinului pe care un copil nu ar fi trebuit sa le cunoasca. Dar am mers mai departe, pentru ca nu aveam dreptul sa renunt. Iar acum mi-e teama dn nou. Mi-e teama ca nu mai sunt ceea ce-ti doresti. Uneori nici eu nu mai stiu ce sunt.
Mi-e teama ca mai devreme sau mai tarziu o sa fugi si tu din viata si din calea mea cum au facut-o deja prea multi pana acum. Si ma innec in fumul asta de tigara in speranta ca prin ceata o sa vezi exact ce vrei tu sa vezi. Si ma sfasie gandul ca daca o sa incetez, o sa se duca totul exact ca fumul.
Si da, din cand in cand am nevoie de siguranta ca esti acolo, si ca nu s-a schimbat nimic. Si ca sunt o proasta pentru ca ma tem. Am nevoie de atentie si de zambete si de imbratisari, pentru ca nu am avut niciodata parte de destule.

CHEERS!

A mai trecut un an. Şi dacă l-am început optimistă, îl termin la fel. Da, merit. Merit să fiu apreciată şi iubită, merit să fiu fericită şi liniştită. Pentru că au fost prea mulţi ani în care m-am luptat cu destinul pentru supreavieţuirea sufletului meu, prea mulţi ani în care l-am apărat cu toate forţele pământene sau nepământene, şi l-am acoperit în pojghiţe de gheaţă să fie cât mai greu de găsit şi facut bucăţi. Şi anul ăsta mi-ai arătat ce înseamnă să nu-ţi mai aparţii. Să te dăruieşti cu totul şi să-ţi fie bine. Am simţit vântul şi soarele pe piele mângâindu-mă atunci când nu erai lângă mine. Şi chiar dacă au fost altele care m-au făcut să-mi doresc să-mi desfac toracele şi sa-mi arunc sufletul afară pentru că durerea era insuportabilă, m-ai ridicat de jos de fiecare dată. Anul ăsta am văzut care-mi sunt prietenii şi am mai învăţat o lecţie. Anul ăsta a fost destinat schimbarii şi maturizării. Anul ăsta am învăţat că oricât te-ar durea pe tine, viaţa merge înainte, şi îşi urmează cursul firesc, chiar dacă asta înseamnă că s-au mai împuţinat cei din jurul tău. Şi oricât mi-aş dori eu, nu mai sunt copilul care visează tot timpul la lumi perfecte şi poveşti cu Feţi-Frumoşi. L-am ascuns bine înăuntru şi îl las să iasă la lumină doar când realitatea e prea greu de suportat. Iar pentru anul ce vine, îmi doresc exact atatâta iubire câtă am primit anul ăsta, şi exact atâtea persoane dragi câte am avut anul ăsta.

P.S: Sometimes I feel you so cold and distant that I wanna scream to get warm. Just promise me that nothing has changed, love me, hug me, smile for me.

holiday's something

S-a dus si Crăciunul ăsta. Sărbatoare pe care o aşteaptă toată lumea cu atâta nerăbdare. De ce n-am să înţeleg niciodată. Poate pentru că nu am simţit niciodată magia aia de care toată lumea vorbeşte. În ziua de azi toţi sunt magicieni de Crăciun. Se vinde magie în supermarket. Cine a mai auzit de magie la pachet? O iei acasă si o împrăştii pe jos sau cum? Şi după cine face curat? Şi cu ce rămâi? Rămâi iar fără sclipire un an întreg pentru că ai consumat-o pe toată într-o zi. Devii iar o umbră în mulţime şi îţi reiei rutina obositoare. Şi nu-ţi mai aminteşti nimic. Eşti mai bun câteva zile pe an şi apoi devii iar monstrul cu ochi întunecaţi care-şi face treaba robotic. Şi totul se reduce la un nimic continuu.

În ceea ce mă priveşte pe mine, Crăciunul nu e cu nimic mai special decât o zi obişnuită. Cine mă iubeşte, mă iubeşte şi-mi este alături şi în restul anului nu doar de Crăciun. Şi cine vrea să-mi facă un cadou n-are nevoie de o anume ocazie pentru asta. Dacă vrei să dăruieşti ceva, dăruieşti pur şi simplu. Fără pretexte şi obligaţii.

Şi da, anul ăsta a fost cel mai greu de suportat Crăciun. E înfiorător să vezi că familia se împuţinează văzând cu ochii şi că n-ai nicio putere să schimbi asta. Că rămâi din ceîn ce mai singur în jungla asta pe care au creat-o alţii pentru tine. Şi e al dracului de greu să aflii mai multe lucruri care te dor când abia te obişnuisei cu cele pe care le ştiai deja. Şi când te împăcaseşi cu ideea că amintirile puţine sau inexistente îţi sunt suficiente să supravieţuieşti, te loveşte iar o melancolie aproape de nebunie şi nu mai ştii unde să te ascunzi ca să fie bine, să-ţi fie bine. Să nu mai doară fiecare gând şi să nu te mai urmărească atât trecutul pecare nu l-ai avut. Şi copilăria pe care ai pierdut-o demult, dar din care ai mai păstrat o bucăţică pe care o ascunzi în ochi.

Şi poate că la un moment dat al vieţii mele o să fiu liniştită. Şi o să mă împac cu destinul care mi-a pus piedică de atâtea ori. Trebuie să o fac. Până atunci o să-mi sufoc toate durerile şi o să zâmbesc în continuare. Pentru ceilalţi. Pentru cei cărora le pasă. Pentru că nu merită să-şi întunece privirile pentru mine, şi nu merită să-mi împrumute zbuciumul. Şi în special pentru tine. Pentru că tu mi-ai dăruit lumină şi fericire anul ăsta. Şi tu meriţi cel mai mult să mă vezi zâmbind.

Nothing

nothing...
Because you are my world

incoerent

Vine momentul ăla în care realizezi că nu prea mai multă lume în jurul tău. Cam toţi care te-au iubit necondiţionat de când ai intrat în lumea asta au plecat fără să te anunţe unde se duc. Tu speri doar că încă te mai văd de acolo de undeva şi pun o vorbă bună pentru tine destinului. Şi acum... cam încerci să te agăţi de tot ce seamănă cu ce ştiai tu.. şi te chinui să nu-ţi mai aduci aminte la tot pasul şi să te năpădească lacrimile. Pentru că atunci ar trebui să dai explicaţii... şi cine ştie dacă cineva ar înţelege că oricâtă dragoste ai primi tu de la alţii, şi oricât de mult ai încerca tu să te complaci... nu-ţi iese tot timpul. Pentru că ei nu sunt oamenii tăi. Nu ei te-au învăţat că nu e bine să minţi, sau nu ei te-au pus sus pe cal prima dată sau te-au pus să le porneşti maşina când erai prea mic să stai măcar pe locul din dreapta. Dar încerci.. şi iar încerci... şi-ţi mai şi reuşeşte din când în când. Doar că ruptura aceea s-a produs prea devreme. Şi tu nu mai ştii ce înseamnă, şi nu mai ştii cum să reacţionezi, nu mai ştii nici măcar ce înseamnă acel cuvânt. N-ai ştiut niciodată dacă stai bine să te gândeşti. Ştii doar ce ai văzut la alţii.. şi nici măcar nu poţi să pronunţi cuvântul acela. Nu-ţi iese.. mintea ta refuză să proceseze un cuvânt al cărui înţeles ţi-e străin. Iar firea puternică pe care ai afişat-o până acum nu îţi dă voie să te manifeşti ca atare. Nu-ţi dă voie să plângi ori de câte ori ai chef. Şi nici să vorbeşti despre asta. Pentru că nimeni care nu a fost sau este în situaţa ta nu are de unde să ştie, nu are cum să înţeleagă că simţi cum golul dinăuntru se măreşte de fiecare dată când realizezi că s-a mai dus o amintire, şi de fiecare dată când îţi aduci aminte ceva parcă îţi înfige cineva un pumnal în inimă. Şi taci, nici măcar nu îndrăzneşti să mai deschizi subiectul. Pentru că slabiciunea nu poţi să ţi-o afişezi tot timpul, pentru că nu suporţi să te privească cineva cu milă şi să auzi „înţeleg”. Nu, nu înţelegi.

Şi poate că ţi-ar fi mai bine dacă ai putea să-ţi păastrezi amintirile, dar ele dispar, şşi revin de fiecare dată mai înceţoşate. Şi te urăşti pentru asta. Şi-ţi doareşti ca măcar odata la mult timp să-ţi fie şi ţie lumină în amintiri. Dar de fiecare dată se mai şterge câte ceva şi ţi se măreşte şi golul dinăuntru.

Iar tu, te dăruieşti cu totul şi nu mai păstrezi nimic pentru tine. Chiar şi golul acela îl dai, în speranţa că cinevava găsi cu ce să îl umple. Pentru că ai atâtea sentimente care au zăcut în tine prea mult timp, iar acum nu le mai poţi ţine închise.

And now I’m all yours and there’s nothing left inside for me.