.

Am fost intotdeauna o persoana careia i-a fost frica. O teama necontrolata, neintemeiata m-a urmarit dintotdeauna. Poate pentru ca intotdeauna am fost omul care a dat totul si a pierdut totul, care a fost nevoit sa o ia mereu de la capat fara nimic. Si sa se descurce cu nimic. Sa supravietuiasca. Si sa indure pierderi pe care nu si-ar fi dorit sa le indure. Si infrangeri ale destinului pe care un copil nu ar fi trebuit sa le cunoasca. Dar am mers mai departe, pentru ca nu aveam dreptul sa renunt. Iar acum mi-e teama dn nou. Mi-e teama ca nu mai sunt ceea ce-ti doresti. Uneori nici eu nu mai stiu ce sunt.
Mi-e teama ca mai devreme sau mai tarziu o sa fugi si tu din viata si din calea mea cum au facut-o deja prea multi pana acum. Si ma innec in fumul asta de tigara in speranta ca prin ceata o sa vezi exact ce vrei tu sa vezi. Si ma sfasie gandul ca daca o sa incetez, o sa se duca totul exact ca fumul.
Si da, din cand in cand am nevoie de siguranta ca esti acolo, si ca nu s-a schimbat nimic. Si ca sunt o proasta pentru ca ma tem. Am nevoie de atentie si de zambete si de imbratisari, pentru ca nu am avut niciodata parte de destule.

empty

Vezi mai multe video din Muzica

Stau ore în şir în faţa monitorului şi încerc să găsesc ceva care să-mi distragă atenţia. Stau fără să găsesc nimic, uitându-ma cum mi se plimbă degetele cu unghii roşii haotic, involuntar, pe tastatură încercând să-ţi scrie scrisori. Dar nu-mi găsesc cuvintele şi mă trezesc în imposibilitatea de a formula o frază coerentă. O frază care să cuprindă tot ce simt.

Şi mi-e dor. Mi-e atât de dor încât noaptea simt că ma sufoc, şi te caut în neştire lângă mine, te caut inconştient, psihotic, şi mă arunc în vise şi mă trezesc plângând. Iar ziua îmi curg lacrimile şiroaie, incontrolabil, fără măcar să-mi dau seama de ce, şi nu mai pot citi banalităţile cotidiene de pe messenger printre lacrimi. Şi simt în mine un gol atât de mare încât m-ar cuperinde cu totul fără să am măcar vreo scăpare. Şi un nod în gât care nu mă lasă să vorbesc dacă nu-ţi pronunţ numele.

De dor de tine mi-amorţeşte sângele şi te caută prin vene in neştire. Şi abia dacă mai dorm, abia dacă mai mănânc. Mă plimb ca o fantomă prin casa goală şi parcă aştept să aud clanţănitul tastelor, să ştiu că eşti acolo şi că s-a terminat aşteptarea. Şi nu mai pot să scriu, mă deranjează sunetul obsesiv al tastelor, îl simt în mine ca şi cum mi-ar săpa în suflet, ca şi cum m-ar seca de viaţă.

Urăsc trenul ăla care m-a dus atât de departe de tine şi urăsc toţi mecanicii de locomotivă care fac ssufletele bucăţi atunci când pornesc spre destinaţie. Şi toate şinele de tren care ducc în altă parte decât la tine.

Şi acasă nu mai e acasă fără tine.

I’ll wait for you even if I’ll have to wait forever and a day.

...

Mi-ai deschis toate uşile şi acum nu mai am secrete. Mi le-ai auncaat pe toate şi sunt mai uşoară decâ oricând. Şi sunt atâtea lucruri pe care ţi le-aş pune şi n-am idee cum. Pentru că nu am fost niciodată pricepută la cuvinte. Aşa că îţi scriu scrisori şi sper să le citeşti şi să-mi ierţi stângăcia.

Şi nu, nu mai pot dormi lângă nimeni altcineva şi nici nu mă ia somnul până nu-ţi simt parfumul şi până nu te sărut pe spate de noapte bună.

Şi acum când ma gândesc la toate asta mi se înşiră lacrimile pe obraji fără să fiu cumva capabilă să le opresc. Şi mi se udă tastura şi mi se înceţoşează vederea şi mi-e greu să scriu. Pentru că mi se taie respiraţia de fiecare dată când mă gândesc la tine şi în fiecare secundă când mă uit în jur şi nu te găsesc.

Pentru că te caut şi nu te găsesc decât în mine. Şi mi-e greu să te privesc de-acolo dinăuntru, şi mi-e greu să-ţi sărut ochii şi să ma arunc în ei pentru totdeauna fără să mai caut vreodată scăpare.

Pentru că toate ţigările din lume n-au aroma celeia împăţite cu tine, şi toate apusurile sunt mai colorate când sunt lângă tine.

Şi pentru că mi se face frig fără tine, mi-e greu să găsesc căldură. Şi mi-e teamă şi mă ascund şi nu mă mai găsesc, şi fug spre tine şi rămân în urmă. Şi aş alerga o lume întragă noaptea asta dacă mâine m-aş trezi lângă tine.

Pentru că mi se întunecă privirea şi mi se şterg culorile. Şi nu mai pot să suport ddecât muzica pe care o ascultăm împreună. Restul e doar zgomot supărător de fond. Fără sens, fără rost, fără tine.

Şi nu, n-as crede nici într-un milion de ani că ai face ceva care să-mi facă rău. Pentru că am citit asta în privirea aia de rămas bun.

I’ll wear black every day I am away from you. ‘Cause all the colors are left with you.

Ea nu ştie să mearga pe bicicletă, dar se urca în copaci să-i culeagă cireşe. Şi nici să înoate,dar se joacă mereu cu meduze. Şi chiar dacă valurile sunt înalte, ştie să vorbească cu marea. Iar el îi cumpără ciocolată şi îngheţată pentru că-i sclipesc ochii de fercire.
azi ne jucăm. azi suntem mai copii ca oricând. Azi nu e vreme de apucături deprinse de la adulţi. Pentru că e mai bine să fii impulsiv şi să ai un curaj aproape bolnav când vine vorba de viaţă.






Asculta mai multe audio Muzica

"you're my antidot to city life"

Dacă până acum ţi-am simţit lipsa pe piele, acum mi-a ajuns în sânge. Parcă nu mai vrea să-şi urmeze cursul firesc. Ar vrea să se întoarcă, să se oprească, să alerge mai repede, să te găsească undeva pe parcurs. Şi în modul în care respir. Uşor, sec, fără ritm.

Şi aş alerga chiar acum spre tine indiferent de cât de departe eşti. Infinit de mult. Şi n-aş obosi. Ar fi ca sentimentul acela de sfârşit, de epuizare care nu te lasă să mergi mai departe, dar care te face să vrei să mai faci un pas şi încă unul. Pentru că la final o să fie bine. Ca atunci când ai mâncat o ciocolată întreagă şi-ţi e greaţă. Dar ai începe-o şi pe a doua pentru că, dumezeule, e atât de bună.

Aş mai dormi puţin. Mai lasă-mă să te visez lângă mine. Mi-e atât de greu să adorm, dar acum e singurul mod de a te avea aproape. Şi chiar dacă imediat ce am închis ochii îţi simt respiraţia pe piele nu mi-e de ajuns. Pentru că oricât de mult aş visa nu e suficient. Nu e la fel de bine. Şi ajung din nou să-mi doresc să plec. Să fug la tine şi să nu mai privesc înapoi. Să nu-mi mai pese de nimic.

Pentru că nu-mi mai găsesc locul şi nici pe mine nu mă mai găsesc. Şi n-ai idee cum mă caut. Ca un animal care şi-a pierdut puii mă caut deşi ştiu că n-are niciun rost. Că voi fi din nou întreagă doar atunci când o să fiu lângă tine. Iar lipsa ta mă sfârşeşte. Mă împinge către propriile-mi margini şi nu am idee ce-o să găsesc dincolo de ele.


I need you here!

Povesti

Am început să-ţi cunosc netezimea pielii, să-mi cunoşti netzimea trupului, să-ţi învăţ umerii pe de rost şi tu să-i fi ştiut pe-ai mei demult, sa-ţi memorez dilataţia pupilelor şi să-mi ghiceşti culoarea irisului.
Respirăm acelaşi aer, în acelaşi timp. Am învăţat să ne reglăm ritmul cardiac unul după celălalt, ne urmărim curgerea sângelui şi îi dăm drumul în vene cu şi mai multă viaţă, cu şi mai mult haos umblându-ne prin trupuri şi grăbindu-ne unul spre celălalt.
Ne urmărim bosumflările matinale şi încercăm să mai rămânem cateva clipe cuprinşi de vise, să mai trişăm îmbrăţişaţi, cu tricouri albe de dormit care păstreză mai bine gustul nopţii. Să mai trişăm puţin cu ochii închişi, să ne mai visăm puţin. Tu pe mine.. eu pe tine.
Ne împrumutăm unul altuia nebuniile, şi demonii şi visele. Şi nu ne simţim mai puţin noi, ci mai mult decât atât. Mai mult decât întregi. Tu ai grijă de demonii mei, iar eu îţi alimentz visele şi nebuniile şi poveştile.
Ţi-am găsit cuvintele ascunse prin vene şi mi-am ascuns tăcerile la tine în piept. Mai ţine-le puţin. Lasă-mă să mă ascund în tine. Să mă mai joc de-a v-aţi ascunselea prin părul tău şi tu să joci leapşa cu globulele mele roşii.
Să-mi citeşti seara, iar eu să adorm ca un copil cu ochii la tine. Şi să-ţi desenez cuvintele în vis. Iar ţie să-ţi rămână privrea mea întipărită pe retină.
Să împărţim dimineaţa ultima ţigară şi să fie mai puţin nocivă, pentru că e fumată in doi.
Şi să păcălim realitatea în ritmul haotic al muzicii, în ritmul haotic al sângelui, în ritmul haotic al vieţii noastre.
p.s:

“Vreau să îmi asum acest risc pentru că viaţa pe care am pus-o la păstrare a început să se mucegăiască.”

M-am străduit atât de mult să-mi păstrez măştile în faţa ta, dar cu toate astea n-am reuşit. Mi-a fost imposibil să-mi păstrez secretele, iar acum m-ai cusut de tine cu fire negre de mătase.

Numără-mi globulele roşii care aleargă nedumerite încolo şi încoace, găseşte-mi marginile trupului şi aruncă-mă înapoi acolo unde pot simţi cu toţi porii, acolo unde infinitul mi-a însemnat fiinţa. Învaţă-mă pe de rost şi schimbă-mi povestea.

Iar dacă până acum se aplicau foarte bine versurile „în ochii lui îi vedea pe toţi proştii din viaţa ei”, de data asta e altfel. Pentru că acum am aflat că „mecanismul” încă funcţionează, şi pentru că ai ştiut să mă faci să cred din nou.

P.S: “I like it when I light those stars in your eyes

Just like fireworks in the sky”

Exact cum rămâne mirosul de ţigară impregnat în haine şi în piele, aşa să-ţi rămân înăuntru.

Primavara, soarele se joacă-n mâna ta

**

Primăvară e atunci când simţi tu soare în suflet.

Pentru că azi am primit flori. Şi pentru că, oricât de mult aş fi crescut, ea ştie că ma bucur ca un copil de fiecare dată când primesc ceva, şi se bucură mai tare ca mine când îi zâmbesc din suflet. Şi chiar dacă zăpada se mai joacă puţin cu imaginaţia noastră, căldura vine dinăuntru.

„Primăvara începe cu tine”


Să-mi zâmbeşti mereu, ca să-mi fie soare şi să ma iubeşti, măcar puţin, ca să-mi fie cald.


Florile albe aduc întotdeauna mai multe zâmbete.

Transformari

Închide ochii. Închide ochii. Doar aşa poţi simţi cu toţi porii, la intensitate maximă, aproape de scurtcircuit, aproape de supradoză. Inchide ochii şi lasă-te transfigurat; fără ziduri, fără legături, fără noduri şi fără sfori.Unii oameni trăiesc o viaţă întreagă cu ochii închişi. Sunt atât e uşori încât parcă zboară când păşesc şi când zâmbesc.

Avantajul unei astfel de vieţi este că având ochii închişi n-ai să vezi niciodată greşeala. Şi n-o să te macine şi n-o să te doară. Ai să simţi infinitul pe pielea ta şi n-are să-ţi pese de nimic. Decât de clipa în care te abandonezi cu totul şi devii sclavul propriilor simţuri. Iar atunci vei putea să profiţi de fiecare fracţiune de clipă ca şi când ar fi ultima. Atunci e rândul tău să uiţi de tine şi să te laşi în voia sorţii, să te pierzi într-o pereche de braţe.

Să ne iubim cu ochii închişi. Şi sa fie simplu.