Pentru ca

”Pentru ca sunt femeie… pot fi soare si furtuna in acelasi timp.

Te pot face sa ma alinti ca pe un copil sau sa ma cuprinzi ca pe o zeita, te pot face sa razi sau te pot scoate din minti atunci cand nu imi spui ce vreau sa aud. Pentru ca sunt femeie…imi folosesc senzualitatea pentru ca imi place sa stii ca pot fi admirata si de altii. Imi place sa port tocuri si rochii si mai ales sa sterg rujul meu de pe buzele tale. Dar, nu uita… pentru ca sunt femeie, NU am nevoie de cineva care admira mai multe femei in acelasi timp. Am nevoie de un barbat si acela este admirat pentru succesul lui, in timp ce el ma vrea doar pe mine… doar stii ca sunt femeie!

Dar sa nu uiti ca stiu asta: CEA MAI MARE DOVADA DE IUBIRE A UNEI FEMEI ESTE ACEEA DE A STI CA POATE AVEA APROAPE ORICE BARBAT DAR TE IUBESTE DOAR PE TINE! ”

(Erna Constantin)

;

"Miroase-a ceai şi-a vodka cu lămâie şi-a fum de ţigară...

Te ghicesc prin ceaţă şi dureri de cap. Am ameţeli şi tâmplele mi-s grele. Te îngân în gând şi te ascund în mine. Te fumez cu disperare, fum după fum şi nu mă potolesc, nu mă pot sătura. Privesc cu nerăbdare cum se transformă tutunul în scrum şi degetele mă ard. Mă frige răceala ta. Înghit cu nesaţ fum aromat, te respir... Te consum fără regret, aproape inconştient. Îţi dibuiesc silueta prin aerul fumat şi-mi pare că te îndepărtezi lent. Mai trag un fum şi-ajung la filtru.
Mai aprind o ţigară. Ochii îi simt adânciţi în orbite, roşii şi obosiţi şi trag cu putere în plămâni până se umplu. Mă caut în mine şi te găsesc pe tine. Te zăresc încă în depărtare prin nori de fum cu aromă de căpşuni şi înţepător miros de lămâie îmbibat cu alcool.
Obrajii îmi ard şi mi-e frig. Mă strâng ca un embrion, mă prăbuşesc, mă ridic. E o implozie iminentă în mine. Respir greu, zâmbesc calm.

Supradoză de fiori reci. Vise în şoaptă. Reprimări brutale.
.....................................................................In mine se mai vorbeste si azi despre tine."

(Lucian Blaga)

Let's waste time

Pentru ca demult nu am mai avut timp sa ascult muzica de calitate. Si pentru ca am simtit cum trece vremea pe langa noi fara sa ne fi bucurat indeajuns de ea.

cercuri

Toate merg prost. Şi simt cum mi se topeste sufletul înăuntru de neputinţă. Cum să fac să-i aduc pe toţi înapoi? Cum să  fac să-mi apropii din nou prietenele care nu au facut nimic să împiedice creearea acestui hău între noi? Să le fac să înţeleagă că viaţa merge mai departe, şi dacă circumstanţele s-au schimbat, esenţa ar fi trebuit să rămână neatinsă?  Că pentru o prietenie e nevoie de mai mult  de o persoană care să încerce să menţnă grupul unit, şi că reproşurile nefondate sunt până la urmă factorul cel mai periculos în descompunerea unei relaţii, de orice natură ar fi ea. Nu mai am putere să o iau iar de la capăt. Mă învârt într-un cerc vicios din care simt că nu mai am scăpare. Mă întorc mereu de unde am plecat şi observ cu părere de rău ca nu e numai vina mea. Vinovaţii sunt mulţi şi nciunul nu e în stare să-şi asume vreo fărâmă de responsabilitate.  Am ajuns în locul în care vrând, nevrând mă simt acasă. Pentru că mi-am petrecut majoritatea timpului pe marginea acestui cerc, şi simt cumva că o să mai fie mult timp petrecut aici. Nu mai am putere să desenez alte cercuri. Nu mai ştiu cum. Nu mai am creioane, nici culori destule. Iar cercurile desenate cu negru te sugrumă. Te strâng înăuntru până nu mai ai suflare. Şi nu are cine să te mai scape de data asta. Esti doar tu şi cercul tău negru.

Sometimes I feel I’m not good enough for you. And this can really kill me for good.

simplu

Mi-ai ascuns toate slăbiciunile undeva în adâncul nefiinţei mele şi acum le caut ca un om sănătos care era obişnuit cu boala. Mi-ai curăţat sufletul de noroi şi mi-ai şters ferestrele. Acum mi-e lumină şi cald şi soare. Şi chiar dacă mă obişnuisem cu felul meu dezordonat şi haotic de fi, cu toate durerile şi visele neîmplinite şi prăpăstiile nesfârşite, mi-ai arătat că se poate trăi şi altfel. Că există oameni care te fac să trăieşti frumos şi linistit şi fericit. Care te fac totodată să te simţi la fel. Mi-ai ascuns cicatricile şi m-ai făcut să uit de ele. Şi o faci de fiecare dată când apare una nouă. Pentru că viaţa e plină de cicatrici şi de versuri sumbre. Dar tu îmi cânţi poveşti de dragoste şi acoperi sunetul grotesc al destinului care mă vrea închisă în cercul lui pentru vecie. Mi-ai pătruns sub piele astfel încât să te găsesc pe tine când îmi caut marginile şi obosesc de mine, când mă pierd în vise şi nu mai găsesc drumul înapoi. Mi-ai aruncat o frânghie bine ancorată în suflet şi mi-ai pus lumină în ochi, iar acum mi-e imposibil să mă mai rătăcesc în mine. Pentru că m-ai văzut de atâtea ori pierdută în mine şi n-ai suportat ideea că mă sfâşie amintirile prezente şi absente dinăuntru. Şi mi-ai creat altle care vindecă şi acoperă golurile din suflet.

.

Am fost intotdeauna o persoana careia i-a fost frica. O teama necontrolata, neintemeiata m-a urmarit dintotdeauna. Poate pentru ca intotdeauna am fost omul care a dat totul si a pierdut totul, care a fost nevoit sa o ia mereu de la capat fara nimic. Si sa se descurce cu nimic. Sa supravietuiasca. Si sa indure pierderi pe care nu si-ar fi dorit sa le indure. Si infrangeri ale destinului pe care un copil nu ar fi trebuit sa le cunoasca. Dar am mers mai departe, pentru ca nu aveam dreptul sa renunt. Iar acum mi-e teama dn nou. Mi-e teama ca nu mai sunt ceea ce-ti doresti. Uneori nici eu nu mai stiu ce sunt.
Mi-e teama ca mai devreme sau mai tarziu o sa fugi si tu din viata si din calea mea cum au facut-o deja prea multi pana acum. Si ma innec in fumul asta de tigara in speranta ca prin ceata o sa vezi exact ce vrei tu sa vezi. Si ma sfasie gandul ca daca o sa incetez, o sa se duca totul exact ca fumul.
Si da, din cand in cand am nevoie de siguranta ca esti acolo, si ca nu s-a schimbat nimic. Si ca sunt o proasta pentru ca ma tem. Am nevoie de atentie si de zambete si de imbratisari, pentru ca nu am avut niciodata parte de destule.

CHEERS!

A mai trecut un an. Şi dacă l-am început optimistă, îl termin la fel. Da, merit. Merit să fiu apreciată şi iubită, merit să fiu fericită şi liniştită. Pentru că au fost prea mulţi ani în care m-am luptat cu destinul pentru supreavieţuirea sufletului meu, prea mulţi ani în care l-am apărat cu toate forţele pământene sau nepământene, şi l-am acoperit în pojghiţe de gheaţă să fie cât mai greu de găsit şi facut bucăţi. Şi anul ăsta mi-ai arătat ce înseamnă să nu-ţi mai aparţii. Să te dăruieşti cu totul şi să-ţi fie bine. Am simţit vântul şi soarele pe piele mângâindu-mă atunci când nu erai lângă mine. Şi chiar dacă au fost altele care m-au făcut să-mi doresc să-mi desfac toracele şi sa-mi arunc sufletul afară pentru că durerea era insuportabilă, m-ai ridicat de jos de fiecare dată. Anul ăsta am văzut care-mi sunt prietenii şi am mai învăţat o lecţie. Anul ăsta a fost destinat schimbarii şi maturizării. Anul ăsta am învăţat că oricât te-ar durea pe tine, viaţa merge înainte, şi îşi urmează cursul firesc, chiar dacă asta înseamnă că s-au mai împuţinat cei din jurul tău. Şi oricât mi-aş dori eu, nu mai sunt copilul care visează tot timpul la lumi perfecte şi poveşti cu Feţi-Frumoşi. L-am ascuns bine înăuntru şi îl las să iasă la lumină doar când realitatea e prea greu de suportat. Iar pentru anul ce vine, îmi doresc exact atatâta iubire câtă am primit anul ăsta, şi exact atâtea persoane dragi câte am avut anul ăsta.

P.S: Sometimes I feel you so cold and distant that I wanna scream to get warm. Just promise me that nothing has changed, love me, hug me, smile for me.

holiday's something

S-a dus si Crăciunul ăsta. Sărbatoare pe care o aşteaptă toată lumea cu atâta nerăbdare. De ce n-am să înţeleg niciodată. Poate pentru că nu am simţit niciodată magia aia de care toată lumea vorbeşte. În ziua de azi toţi sunt magicieni de Crăciun. Se vinde magie în supermarket. Cine a mai auzit de magie la pachet? O iei acasă si o împrăştii pe jos sau cum? Şi după cine face curat? Şi cu ce rămâi? Rămâi iar fără sclipire un an întreg pentru că ai consumat-o pe toată într-o zi. Devii iar o umbră în mulţime şi îţi reiei rutina obositoare. Şi nu-ţi mai aminteşti nimic. Eşti mai bun câteva zile pe an şi apoi devii iar monstrul cu ochi întunecaţi care-şi face treaba robotic. Şi totul se reduce la un nimic continuu.

În ceea ce mă priveşte pe mine, Crăciunul nu e cu nimic mai special decât o zi obişnuită. Cine mă iubeşte, mă iubeşte şi-mi este alături şi în restul anului nu doar de Crăciun. Şi cine vrea să-mi facă un cadou n-are nevoie de o anume ocazie pentru asta. Dacă vrei să dăruieşti ceva, dăruieşti pur şi simplu. Fără pretexte şi obligaţii.

Şi da, anul ăsta a fost cel mai greu de suportat Crăciun. E înfiorător să vezi că familia se împuţinează văzând cu ochii şi că n-ai nicio putere să schimbi asta. Că rămâi din ceîn ce mai singur în jungla asta pe care au creat-o alţii pentru tine. Şi e al dracului de greu să aflii mai multe lucruri care te dor când abia te obişnuisei cu cele pe care le ştiai deja. Şi când te împăcaseşi cu ideea că amintirile puţine sau inexistente îţi sunt suficiente să supravieţuieşti, te loveşte iar o melancolie aproape de nebunie şi nu mai ştii unde să te ascunzi ca să fie bine, să-ţi fie bine. Să nu mai doară fiecare gând şi să nu te mai urmărească atât trecutul pecare nu l-ai avut. Şi copilăria pe care ai pierdut-o demult, dar din care ai mai păstrat o bucăţică pe care o ascunzi în ochi.

Şi poate că la un moment dat al vieţii mele o să fiu liniştită. Şi o să mă împac cu destinul care mi-a pus piedică de atâtea ori. Trebuie să o fac. Până atunci o să-mi sufoc toate durerile şi o să zâmbesc în continuare. Pentru ceilalţi. Pentru cei cărora le pasă. Pentru că nu merită să-şi întunece privirile pentru mine, şi nu merită să-mi împrumute zbuciumul. Şi în special pentru tine. Pentru că tu mi-ai dăruit lumină şi fericire anul ăsta. Şi tu meriţi cel mai mult să mă vezi zâmbind.