empty

Vezi mai multe video din Muzica

Stau ore în şir în faţa monitorului şi încerc să găsesc ceva care să-mi distragă atenţia. Stau fără să găsesc nimic, uitându-ma cum mi se plimbă degetele cu unghii roşii haotic, involuntar, pe tastatură încercând să-ţi scrie scrisori. Dar nu-mi găsesc cuvintele şi mă trezesc în imposibilitatea de a formula o frază coerentă. O frază care să cuprindă tot ce simt.

Şi mi-e dor. Mi-e atât de dor încât noaptea simt că ma sufoc, şi te caut în neştire lângă mine, te caut inconştient, psihotic, şi mă arunc în vise şi mă trezesc plângând. Iar ziua îmi curg lacrimile şiroaie, incontrolabil, fără măcar să-mi dau seama de ce, şi nu mai pot citi banalităţile cotidiene de pe messenger printre lacrimi. Şi simt în mine un gol atât de mare încât m-ar cuperinde cu totul fără să am măcar vreo scăpare. Şi un nod în gât care nu mă lasă să vorbesc dacă nu-ţi pronunţ numele.

De dor de tine mi-amorţeşte sângele şi te caută prin vene in neştire. Şi abia dacă mai dorm, abia dacă mai mănânc. Mă plimb ca o fantomă prin casa goală şi parcă aştept să aud clanţănitul tastelor, să ştiu că eşti acolo şi că s-a terminat aşteptarea. Şi nu mai pot să scriu, mă deranjează sunetul obsesiv al tastelor, îl simt în mine ca şi cum mi-ar săpa în suflet, ca şi cum m-ar seca de viaţă.

Urăsc trenul ăla care m-a dus atât de departe de tine şi urăsc toţi mecanicii de locomotivă care fac ssufletele bucăţi atunci când pornesc spre destinaţie. Şi toate şinele de tren care ducc în altă parte decât la tine.

Şi acasă nu mai e acasă fără tine.

I’ll wait for you even if I’ll have to wait forever and a day.

Povesti

Am început să-ţi cunosc netezimea pielii, să-mi cunoşti netzimea trupului, să-ţi învăţ umerii pe de rost şi tu să-i fi ştiut pe-ai mei demult, sa-ţi memorez dilataţia pupilelor şi să-mi ghiceşti culoarea irisului.
Respirăm acelaşi aer, în acelaşi timp. Am învăţat să ne reglăm ritmul cardiac unul după celălalt, ne urmărim curgerea sângelui şi îi dăm drumul în vene cu şi mai multă viaţă, cu şi mai mult haos umblându-ne prin trupuri şi grăbindu-ne unul spre celălalt.
Ne urmărim bosumflările matinale şi încercăm să mai rămânem cateva clipe cuprinşi de vise, să mai trişăm îmbrăţişaţi, cu tricouri albe de dormit care păstreză mai bine gustul nopţii. Să mai trişăm puţin cu ochii închişi, să ne mai visăm puţin. Tu pe mine.. eu pe tine.
Ne împrumutăm unul altuia nebuniile, şi demonii şi visele. Şi nu ne simţim mai puţin noi, ci mai mult decât atât. Mai mult decât întregi. Tu ai grijă de demonii mei, iar eu îţi alimentz visele şi nebuniile şi poveştile.
Ţi-am găsit cuvintele ascunse prin vene şi mi-am ascuns tăcerile la tine în piept. Mai ţine-le puţin. Lasă-mă să mă ascund în tine. Să mă mai joc de-a v-aţi ascunselea prin părul tău şi tu să joci leapşa cu globulele mele roşii.
Să-mi citeşti seara, iar eu să adorm ca un copil cu ochii la tine. Şi să-ţi desenez cuvintele în vis. Iar ţie să-ţi rămână privrea mea întipărită pe retină.
Să împărţim dimineaţa ultima ţigară şi să fie mai puţin nocivă, pentru că e fumată in doi.
Şi să păcălim realitatea în ritmul haotic al muzicii, în ritmul haotic al sângelui, în ritmul haotic al vieţii noastre.
p.s:

Vicii

Se pierdea din nou printre rotocoale de fum. Era singurul ei viciu până la el... acum are două... La fel de nocive. Cel din urmă parcă mai periculos decât nicotina. Totuşi nu putea renunţa. Parcă o cususe cineva cu aţă neagră de el. Nu se gândise niciodată în felul ăsta la cineva. Depăşise baierele raţiunii şi vroia să simtă cu toţi porii ceea ce nu simţise până atunci. Era o dorinţă nepământeană, un sevraj emotional din pricina căruia era gata de orice supliciu. Se afla la graniţa trupului, gata în orice clipă să se abandoneze cu totul în braţele lui.

Era sigură că o astfel de experienţă i-ar fi eliberat sufletul de pactul pe care îl făcuse demult cu diavolul. Îi tremurau mâinile în absenţa lui. Simţea nevoia să-i simtă pielea sub palme. În noaptea aceea trebuia să se joace cu destinul. Să-l păcălească, să-l inducă în eroare. O eroare care întoarsă împotriva ei i-ar distruge lumea.

Îşi simţea trupul greu, mişcările îi erau spasmodice, ţigările nu erau destule iar timpul trecea înfiorător de greu. Rezemată de copacul din faţa blocului lui aştepta momentul în care lumina din dormitorul lui avea să se stingă. Se simţea ca un criminal în serie în aşteptarea următoarei victime. Nimic nu-i părea mai greu acum decât aşteptarea care îi cauza atâta nelinişte. Îşi imagina momentul în care clopoţelul de la uşa lui se va înfiora la atingerea ei, şi ei i se va face frică imediat ce-i va auzi paşii. Dar nu mai putea da înapoi acum... nu astăzi.

Luminile s-au stins. Erau ea şi diavolul care îşi aştepta ofranda. Îşi va dărui sufletul ca să-l scape pe al lui. Îşi va dărui sufletul în momentul în care îşi va abandona trupul. Iar el nu va bănui nimic. S-au stins luminile. E întuneric şi ea are suflet pentru ultima dată. La marginea raţiunii, gata să cadă în prăpastiile absurdului priveşte în gol. S-au stins lunimile. E timpul... soarbe cu sete ultimul fum şi aruncă ţigara lăsând-o să ardă în gol. La fel ca ea...

Bună iubitule, mi-era dor de tine...!

Declaratie de dependenta

Ai avut vreodată sentimentul acela de singuratate absoluta? Te-ai simtit vreodata atat de singur incat iti era frica de tine? De gandurile tale? De tot ce esti sau ai putea fi?
Era dimineata. Ma indreptam (ne)hotarata spre locul unde imi petrec cate o jumatate din cinci zile in (aproape)fiecare saptamana(sala de clasa… a doua pe stanga, etajul unu). Nici macar nu eram destul de lucida pentru a realiza ca suna telefonul. Pe ferestrele murdare de gandurile atator suflete inchise intre peretii reci ai „institutiei principale” se mai zarea cate un felinar aducand aminte oricarui trecator ca e prea devreme pentu viata. La ora asta se doarme… Urc scarile atintindu-mi toate franturile de atentie asupra acestul lucru(am un trecut destul de dubios in legatura cu scarile si pastrarea echilibrului pe ele), ajung in capatul holului si ma pocneste. Liniste mormantala, intuneric.. parea ca nu se mai termina… Chiar si panoul masiv care n-are nicio logica din capatul celalalt al holului parea infricosator… se auzeau doar pasii mei obositi, sictiriti, o melodie incerca sa-si faca loc dintr-o casca demult cazuta din urechea mea, si gandurile care rasunau asurzitor lovindu-se de peretii care se doreau a fi albi… liniste, intuneric, pustiu… Sentimentul care m-a cuprins in urmatoarea secunda a fost de dezolare totala… Singuratatea fundamentala, nedescrisa, indescifrabila, de neinteles, neintemeiata… Si totusi era acolo, plimbandu-mi-se prin sange ca un turist care incearca toate potecile pentru a afla toate secretele si pentru a inventa mai multe… In sfarsit; ajunsa in clasa am dat de colegii mei si de muzica lor „extraordinara” ceea ce m-a facut sa ies din nou in spatiul atat de ostil mie in dimineata aceea. Priveam pe fereastra, desi nu vedeam nimic care sa-mi atraga atentia. Era un fel de pretext pentru a-mi ascunde nelinistirea, pentru a putea sa-mi ascult gandurile. Totusi doar vederea luminii de pe partea cealalta a ferestrei imi dadea o anumita siguranta. Acum aveam mediul perfect sa ma cufund cu totul in ganduri… intre pereti crestati de indoieli si de intrebari… in lumea mea…

In ultimul timp am observat ca majoritatii oamenilor le e dor de ceva. Si spun „ceva” fiindca nu ma refer la persoane. Iti e dor de o gramada de nimicuri la care nu te-ai fi gandit vreodata ca la ceva care iti va lipsi. Si iti doresti atat de mult sa le mai ai o clipa, sa le mai simti, sa le mai vezi, sa le mai traiesti… Iti e dor de leaganul din parcul unde obisnuiai sa mergi cand erai mic si unde acum domneste un minunat bloc, de bomboanele pe care le imparteai cu prietenii, de pliculetele de zahar vanilat pentru care te certai cu tovarasii de joaca, iti e dor de cafeaua pe care ti-o facea mama dimineata, ti-e dor de tigara fumata pe furis la coltul blocului… iti e dor de toate… iti e dor de tine… iti e dor de timp… Poate ca viata nu e altceva decat o mare dependenta… De unde sti ca „nu depinzi de nimic” daca te intristezi la gandul ca in locul bancii unde ai primit primul sarut sta acum o trista si banala bordura? De unde sti ca ai vreo putere asupra ta? De unde sti...

Suntem dependenti de tot, suntem dependenti de nimic, suntem dependenti de toate nimicurile…

Declaratie de dependenta…..