Cine asculta...

Roxette- Queen of Rain
Asculta mai multe audio Muzica


A fost un timp când îmi păsa. Acum e doar rutină...
[ai să-ţi dai seama când o să ţi se facă dor]

Vise

De fiecare dată când te visez orice distanţă pe care reuşisem să o creez între mine şi tine dispare. Sunt incapabilă de o distanţare definitivă, iar tu nu poţi face nimic în această privinţă. N-ai nici măcar bunăvoinţa să mă ajuţi. Să-mi fugi din vise. Să-ţi iei parfumul de pe pielea mea, de pe perna mea, din gândurile mele.
Iar dacă am refuzat să visez o perioadă bună tocmai din pricina asta, nopţile nu mai ţin cu mine. E tragic să te trezeşti şi să-ţi dai seama că şi ultimul aliat s-a retras. N-a mai rezistat. Era imposibil să fi rezistat mai mult. Presiunea era prea mare.
Ce poţi să faci cu un subconştient nesupus? Să te lupţi? N-are sens! Te supui tu şi înduri. Până se plictiseşte să te mai frământe. Şi să nu-mi spui că timpul e singurul remediu. Pentru că pe asta n-o mai cred.
Şi nici fotografia aceea n-are sens să o ascund... Ar fi la fel de inutil ca şi zilele în care nu-ţi vorbesc, ca momentele în care încerc să şterg amintirile. Nu se poate şi gata.

Într-una din zilele astea vei afla tot adevarul. Îţi promit!

Cine asculta...

Cu tot cu bonus!! Enjoy!



because things have to be said...

Vara mea

Can you wait forever if time is all it takes?

să-mi desenezi maci pe piele cu degetele tale lungi, să fii singurul care-mi ştie întreaga poveste şi care are curajul să rămână, să-mi aduci marea şi muntele aproape când mi se face dor, şi să mă ţii în braţe noaptea, când visez demoni.

să ma iubeşti... măcar puţin.
şi să-mi zâmbeşti... mereu.
să-mi scrii scrisori pe pereţii albi şi să mă chinui să-ţi descifrez scrisul.
să-mi cânţi balade noaptea şi să stige la noi vecinii. să-ţi scriu versuri şi să mă-nveţi să ţi le cânt...

Exces

Exces. Exces de cafea. Exces de sentimente. Cine mai vede diferenţa? Unde e dunga aceea care desparte răul de bine? Pesemne că a şters-o cineva. Am creioane. Milioane de creioane, de toate formele şi culorile. Niciunul nu mai e bun pentru această acţiune. Nu mai există bariere. Nici bun-simţ, nici respect. S-a terminat cu toate. Şi sunt revoltată. Pentru că orice aş face eu, nu mai am creioane să desenez un plan de salvare.

Exces. Exces de zel. Exces de tutun. Exces de gandire. Unde e calea de mijloc? Nu mai există. Există doar oameni prinşi la mijloc. Penibilă situaţie! Să te tot zbaţi şi să nu poţi ieşi din cerc. Să-ţi duci existenţa într-o nenorocită de condiţie de mijoc. Şi să aibă restul impresia că tu eşti bine. Sau că ţi-ai construit un glob de sticlă. Halal!

Exces. Exces de alcool. Exces de senzaţii. Halucinant sau nu te confrunţi cu o sumedenie de senzaţii care mai de care mai derutante. Ce se întâmplă cu tine? După toate astea îţi e teamă să-ţi mai deschizi sufletul în faţa cuiva. Nu-i de mirare că te simţi mai singur ca Iona în gura peştelui. N-ai mai lăsat pe nimeni să se apropie de milenii. Şi ai îmbatrânit. Ai îmbatrânit singur, de frică. A meritat?

Şi după tot ce faci exces de tot ce se poate, deschizi ochii. Şi vezi că există lucruri mai fragile decât tine, mai fragile decât sufletul tău care a prins coajă. Şi revii, treptat, la starea ta iniţială. Până vara următoare.

Să priveşti mereu în jur. N-ai viaţă de pierdut! N-ai timp de irosit! N-ai sentimente de aruncat!

Vicii

Se pierdea din nou printre rotocoale de fum. Era singurul ei viciu până la el... acum are două... La fel de nocive. Cel din urmă parcă mai periculos decât nicotina. Totuşi nu putea renunţa. Parcă o cususe cineva cu aţă neagră de el. Nu se gândise niciodată în felul ăsta la cineva. Depăşise baierele raţiunii şi vroia să simtă cu toţi porii ceea ce nu simţise până atunci. Era o dorinţă nepământeană, un sevraj emotional din pricina căruia era gata de orice supliciu. Se afla la graniţa trupului, gata în orice clipă să se abandoneze cu totul în braţele lui.

Era sigură că o astfel de experienţă i-ar fi eliberat sufletul de pactul pe care îl făcuse demult cu diavolul. Îi tremurau mâinile în absenţa lui. Simţea nevoia să-i simtă pielea sub palme. În noaptea aceea trebuia să se joace cu destinul. Să-l păcălească, să-l inducă în eroare. O eroare care întoarsă împotriva ei i-ar distruge lumea.

Îşi simţea trupul greu, mişcările îi erau spasmodice, ţigările nu erau destule iar timpul trecea înfiorător de greu. Rezemată de copacul din faţa blocului lui aştepta momentul în care lumina din dormitorul lui avea să se stingă. Se simţea ca un criminal în serie în aşteptarea următoarei victime. Nimic nu-i părea mai greu acum decât aşteptarea care îi cauza atâta nelinişte. Îşi imagina momentul în care clopoţelul de la uşa lui se va înfiora la atingerea ei, şi ei i se va face frică imediat ce-i va auzi paşii. Dar nu mai putea da înapoi acum... nu astăzi.

Luminile s-au stins. Erau ea şi diavolul care îşi aştepta ofranda. Îşi va dărui sufletul ca să-l scape pe al lui. Îşi va dărui sufletul în momentul în care îşi va abandona trupul. Iar el nu va bănui nimic. S-au stins luminile. E întuneric şi ea are suflet pentru ultima dată. La marginea raţiunii, gata să cadă în prăpastiile absurdului priveşte în gol. S-au stins lunimile. E timpul... soarbe cu sete ultimul fum şi aruncă ţigara lăsând-o să ardă în gol. La fel ca ea...

Bună iubitule, mi-era dor de tine...!

Scurt tratat de... aşteptare

Mulţumesc Cătălina! Chiar uitasem.
Ce face logica din om...

Azi o să vă surprind. Cu asta:


leonard cohen THAT DON'T MAKE IT JUNK
Asculta mai multe audio Muzica


Trebuie să beau. Trebuie să beau mult. Dar asta după BAC. Până atunci îndur. Have mercy still de nervii mei pentru că sunt întinşi peste maximul de flexibilitate admis. Îmi pare rău (mă rog nu foarte) că sunt o scorpie zilele astea.

În altă ordine de idei... postez un început de post(cum suna). Restul din nou după BAC. O să-l scriu mahmură ;)) Deci tadam:

Mi te-ai ascuns sub piele. Te-ai infiltrat acolo, pe nesimţite şi ai început să sapi. Fără să ştii se pare. Fără să-mi fi dat măcar eu seama la timp. Fără să fi vrut niciunul dintre noi, dar mai ales eu să se ajungă aici. Acum e prea târziu. Pentru că-mi simt sufletul în tălpi şi cu fiecare pas pe care-l fac îl calc în picioare. Iar şi iar… nu pentru că mi-ar face plăcere să-mi tăvălesc sinele prin ţărână, ci pur şi simplu pentru că nu există alt remediu. Pentru ce remediu? Pentru TINE.
Pentru că dacă mi-ai fura secretele şi amintirile, şi dacă mi-ai asculta visele cum ai asculta o casetă veche la un walkman nu foarte funcţionabil mi-ai citi toate slăbiciunile, mi-ai descoperi toate ascunzişurile, toate tainele, te-ai bucura fără să ştii de goliciunea sufletului meu. Iar un suflet... dezbrăcat de măşti, de pricipii şi reguli, de canoane, temeri şi ascunzişuri e mai vulnerabil decât un animal între prădători. Cât de periculoasă e o inimă deschisă? Mai periculoasă decât o operaţie pe cord deschis.

TIMP

Exact aşa cum am promis:


Semisonic - Closing Time
Asculta mai multe audio Muzica »

I hope you have found a friend. 'Cause I've found mine.

"Every new beggining comes from some other beggining's end."


A Moment In A million Years
Asculta mai multe audio Muzica »


Joe Cocker - N'oubliez jamais
Asculta mai multe audio Muzica »


So dance your own dance and never forget!

Şi bineînţeles nelipsitul:


Wind of change
Asculta mai multe audio Muzica »

Păi da!

Mulţumesc bă pentru 4 ani frumoşi!

P.S: I love you. (cu punct pentru ca e definitiv)

Acorduri

Săptămâna asta şi următoarea sunt dedicate ultimilor 4 ani. Pentru noi! Pentru că am crescut mai mult sau mai puţin împreună.





Cheers!

Odă timpului

Adormisem într-un pahar cu şampanie în timp ce sărbătoream venirea ei pe lume. M-ai trezit spunându-mi că în astfel de situaţii nu se cade să aţipeşti, ci mai degrabă să te saturi de un somn adânc. Atât de adânc încât să traieşti o viaţă într-un vis. Un somn din care ţi-e teamă că n-ai să te mai trezeşti niciodată. Mi-am scuturat soarele din păr şi am închinat încă o dată în cinstea ei. Pentru tine, umbră nesfârşită de dor!

Se făcea că noi, în timp ce alergam prin praf juliţi în coate ca orice alţi copii, râdeam de soarta tristă a celor care cresc. Ne răsărea soarele din ochi şi murdăria din genunchi ne făcea fericiţi. Acum ne ferim de murdărie şi nici coatele n-au mai simţit asfaltul mult. Amiteşte-ţi copile cum mâncai zarzăre până nu mai ajungeai să culegi. Aminteşte-ti cum lăsai praf şi sunet de zâmbet în urma ta, iar acum laşi doar o urma discretă de parfum şi aproape ai uitat că buzele sunt şi pentru zâmbit.

Plecasem odată în căutarea timpului. Vroiam să-l rog să se joace cu mine, cu noi. Nu l-am găsit, şi se pare că tare s-a supărat pe noi. S-a ascuns şi nu-l mai poate ajunge nimeni.
Desenam soarele când mi-ai spus că nu e el cel care aduce lumina înăuntru. Am început să plâng şi te-am certat. Acum ştiu că aveai dreptate. Lacrimile de atunci nu se compară cu cele de azi. Şi nici zecile de creioane pe care le-am încercat nu mai desenează un soare aşa frumos.

La mulţi ani, copile! Ai supravieţuit şi anul acesta!

Hai! Resuscitează-ţi copilăria aflată în comă şi hai la joacă! Mai poţi? O mai găseşti?