Esti om?

Ce se intampla atunci cand cuvintele-ti au gust de rugina si gandurile ti se imprastie ca cenusa a sute de morti prea fricosi sa se impace cu gandul ca peste ceva timp vor fi putrezit in inima pamantului? Ce se-ntampla atunci cand vocea-ti slabeste si cand te simti mic de tot, dorindu-ti intr-adevar sa poti face ceva, insa fiindu-ti imposibil? Ce se-ntampla cand iti cauti sufletul prin toate colturile si-ti dai seama ca tot ce mai ai e un petic care se desira? Ce se-ntampla atunci cand iti simti copilaria asasinata de toti cei din jur? Cum ti-ai descrie privirea de-atunci de cand ti-au incinerat sentimentele? Ce se-ntampla atunci cand te simti cautand cu disperare un punct in care sa crezi pentru ca altfel sti ca n-ai mai putea continua?
Atunci... Atunci iti dai seama ca din cand in cand mori... Atunci iti dai seama ca esti om...

Zambeste-ti doar tie, acolo inauntru, si mergi mai departe...
Oricum ceilalti cauta sa-ti gaseasca doar slabiciunea...

Picturi pe suflete

Te-ai gandit vreodata sa te abandonezi cu totul? Adica, vreau sa spun sa-ti lasi absolut toate simturile in voia sortii, fara sa-ti mai pese o secunda de tot ghemul intortocheat care ti s-a format inautru si care te inteapa uneori?
Culorile sunt pentru oamenii orbi... Si cand spun orbi nu ma refer la disfunctii ale organelor de simt. Cel putin nu la cele care ar trebui sa se ocupe cu asta: ochii. De ce pentru orbi? Pentru ca doar daca refuzi sa vezi toate lucrurile ce sa intampla in jurul tau si cauti sa observi partile importante din orice ai ragazul sa te bucuri de culori. Si oricum... ceilalti nu le observa. De cate ori ai vazut oamenii de pe strada privind cerul? Cauta doar ploaia cand simt ca nu mai e suficienta lumina... De cate ori ai vazut pe cineva oprindu-se in parc si uitandu-se o fractiune de secunda la verdele crud din iarba, sau la flori, sau... De cate ori?

Daca ai reusit macar o data sa te lasi in voia sortii stii despre ce vorbesc. Toate sentimentele ti se aduna-ntr-o culoare(sau intr-un curcubeu in cazul meu). Si-atunci poti incepe sa-ti pictezi universul interior.


Putin verde, o dunga albastra, un punct portocaliu... Gata!
Vrei sa vezi cum e inauntru?

Umbre de...

Te-nvarti printre umbre. Fum de trecut, ceata de prezent si umbra de viitor...
Intrebari, rspunsuri, alte intrebari, niciun raspuns, indoieli, obsesii, fobii, credinte, sperante, vise, dorinte, amintiri, regrete, fericiri scurte, idei preconcepute, inhibitii, complexe, ganduri, dureri, presiuni, nelinisti, zbucium, tresariri, liniste, intrebari din nou... Si? Ai pretentii sa-ntelegi? Cum ai putea sa mai vezi cand toate-s umbre?

Gaseste-ti repede ceva in care chiar sa crezi si nu mai intreba de ce. Macar asa ai sa vezi cateva raze de lumina din cand in cand.
Sau... poti sa cauti drumul pana la capat. Oricum ai sa te ratacesti... Asa..cine stie unde ajungi...poate acolo-s mai multe cioburi de lumina si-ai sa-ti vezi in sfarsit chipul uratit de atatea...toate, intr-un colt de oglinda. Atunci ai vrea sa te intorci... Pacat ca deja stii raspunsurile si nu mai ai intrebari. Drumul s-a inchis...


DEAD END
Pe altadata!

Despre suflete

Privesti printre zabrelele ferestrei si ti-ai dori ca macar o data sa le poti darama pentru a iesi de-a dreptul pe ferastra, sa ajungi acolo de unde-ti striga fericirea. Prin alta parte nu poti sa ajungi. Te ratacesti chiar daca e doar un drum pana ACOLO.
Cineva iti alimenteaza mereu povestea de undeva de pe partea cealalta a ferestrei si totusi iti incuie usa periodic. Pesemne crede ca-ti place sa stai inchis acolo de vreme ce te ascunzi asa des in camaruta aceea. Nici macar nu-i cine stie ce. Dar te simti in siguranta. Ti-e teama totusi sa pleci chiar daca iti doresti al dracului de mult sa ajungi pe partea cealalta de drum.
Odata ai pus chiar un semn cu "DE VANZARE" la usa. Au venit sa te cumpere cu lucruri complicate. Tie nu-ti trebuia decat o cafea... Ai renuntat repde si de atunci acel "cineva" te tot incuie inauntru.
Cand reusisesi in sfarsit sa pleci, sa-ti abandonezi sufletul in coltul in care batea lumina, a inceput ploaia. Te-ai intors stiind ca lui ii e frica de furtuni chiar daca creste milioane inauntrul lui. L-ai gasit tremurand mai ceva ca un jeleu si i-ai promis ca n-ai sa-l mai lasi niciodata acolo. Asa ca acum, oriunde vrei sa pleci, trebuie sa-l iei si pe el, desi lumea nu prea-l place.
Stai pe un scaun verde si privesti la partea cealalta de strada.



Fericirea locuieste intotdeauna vis-a-vis.
Si tie ti-e prea frica sa traversezi.

CAP OU PAS CAP?

(picture by Ionela)

Ai ajuns intr-un punct de unde nu mai poti decat sa te intorci. Totusi, ceva te impiedica sa faci asta. Teama ca are sa fie din nou la fel, ca ai sa faci aceleasi greseli si ca acum n-ai sa mai poti sa te scuzi pentru ca n-aveai dreptul s-o faci din nou, groaza ca la sfarsit n-ai sa ajungi altundeva decat acolo de unde ai plecat atunci, nesiguranta ca nu mai stii drumul inapoi? Nu stii ce e...
Trebuie s-o faci. Chiar daca te costa atat de mult suflet n-ai incotro. Te vei intoarce. Vei numara mai apoi ce-a mai ramas: nimic, foarte putin, mai mult decat te asteptai, mai putin decat nimic, mai mult decat aveai sau... Te chinui din rasputeri sa iesi din afurisita asta de situatie si zau ca n-ai sa reusesti. "What a man's gotta do, a man's gotta do." Si te intrebi daca e mai usor cand te intorci.
Teama primului pas te inmarmureste; nici macar faptul ca ai ochii inchisi nu te ajuta. Nu poti s-o faci si gata! Ai ramane acolo daca ai sti ca la sfarsit o sa-ti fie mai lumina decat... acolo.
Ti-e greu sa crezi asta, desi acum asa pare. De cate ori nu te-ai inselat? Aici si acum nu mai ai dreptul sa repeti greseli. Aici s-au adunat toate si te privesc din prapastie urlandu-ti fiecare povestea ei. In haosul acela de tipete ti-e greu sa deslusesti ceva, totusi o sti pe fiecare dintre ele, le cunosti mai bine ca oricine.
Pasesti usor, cu teama... Gata! Primul pas e facut... Acum... urmeaza partea cea mai grea.


Hai, ia-ti viata de la capat!
CAP OU PAS CAP?

Despre suflete

hai sa ne jucam!! sa vorbim despre suflete

DACA AS PUTEA FI:

1. o floare: margaritar
2. un anotimp: toamna
3. o culoare: verde
4. un animal: cal
5. un obiect vestimentar: o esarfa
6. o piesa de mobilier: o lampa/veioza
7. o piesa muzicala: Tapinarii- protest
8. un vers: "ea era umbra unei idei...a piele de copil mirosea spinarea ei"(blaga)
9. un peisaj: rasarit
10. un obiect: o fotografie
11. un instrument muzical: chitara
12. un copac: salcie
13. un oras: venetia
14. o persoana publica: habar n-am cine-as fi :-??
15. o alta persoana apropiata: mama
16. o carte: "de veghe in lanul de secara"
17. un fel de mancare(sau ceva dulce): ciocolata neagra
18. un super erou: spiderman
19. un fenomen al naturii: ploaie de vara
20. masina: beatle
21. un fruct: strugure alb
22. o parte a corpului: o palma
23. un film: "love me if you dare"

Autodistrugere sau schimbare?

In ultimele zile am fost mai nesuferita decat de obicei. Faptul ca oamenii nu-mi plac s-a resimtit mai mult decat oricand. Ma irita orice, ma iau de toata lumea, nici macar pe mine nu ma mai suport. Poate e doar oboseala... Sau... poate ma schimb si mai mult. Si-asa mi-a fost reprosat lucrul acesta.
Totusi nu stiu din ce unghi as putea sa privesc eu toata intamplarea asta. Pana la urma oamenii se schimba, nu? Sau e doar o noua etapa a autodistrugerii. A inceput de mult, continua si se va termina odata... sau nu...
Azi am auzit copii carora le parea rau ca n-au vazut telenovela pentru ca au ramas mai mult afara, la joaca. Ma intrebam atunci in ce lume traiesc. Am fost rupta de realitate o perioada, si asta nu din cauza ca asa am vrut. Pur si simplu s-a intamplat sa acord mai multa atentie universului interior decat celui material. Si ma gandesc destul de serios ca acolo era mai bine si ca poate n-ar fi trebuit sa ies din ascunzatoare.
Afisez o fata de om arogant, deranjat, scarbit si nepasator. La suprafata chiar asa e. Dar cum poti sa fii atunci cand in jurul tau vezi atatea imagini stupide si aberante? Copii care regreta joaca, oameni care arunca gunoaie langa cosul de gunoi pentru ca asa e "mai interesant", batrani care ridica tineri cu handicap de pe scaune in autobuze pretinzand ca ei sunt mai indreptatiti sa stea jos doar pentru ca au trait mai mult (si degeaba), tineri care persista in prostie, ignoranta si se indobitocesc din cauze multiple(tv, internet folosit pentru "mess", copiat referate si atat, muzica proasta etc.) si multe altele.
Pana la urma am si eu dreptul sa ma schimb. Poate ca in interior am sa raman aceeasi... Numai ca geamul o sa fie fumuriu si va fi nevoie de mai mult timp pana vei putea vedea prin el. Si cine stie deja ce-i inauntru se va multumi cu atat si nu va mai simti nevoia sa priveasca printre gratii. Oricum se darama.



PROCES DE AUTODISTRUGERE INCEPUT.
Timp scurs: DE LA-NCEPUT PANA MAINE.
Timp ramas: PANA LA SFARSIT SI INCA O SECUNDA.

Despre Vise

Lumina-i proasta, abia ti-ajunge-o raza pe coala alba pe care vrei sa-l desenezi.
Incepi totusi, chiar daca ti-e greu. Tragi o linie confuza, si-nca una dezorientata, gresesti, stergi si-ncepi din nou.
Ajungi la ochi si ti-e teama. Aici ti-e cel mai teama.
Nu-ti face griji, daca nu reusesti acum o sa ramana doar o umbra ca toate celelalte din jurul tau...
Numai ca data viitoare o sa ai si mai putina lumina... Pana la urma toate nu-s decat niste vise ponosite. Opere de arta ale unui artist intotdeauna neinteles si niciodata recunoscut: sufletul tau.

Lasa-ti creionul sa alerge.
Ai grija doar sa nu ramai fara culori. Totul e doar o opera de... suflet.

Vama. Dunga dintre cele doua lumi(partea a III-a)

Intre regrete isi mai face loc cate o raza de speranta ca fetita ajunsese bine undeva si ca nu i se intamplase nimic. Totusi si-ar fi dorit sa-i fi spus despre mare inainte sa se intample nenorocirea. Tot ce dorea acum era sa mai auda o data vocea intepata oarecum nesuferita a copilei.
Era la fel ca ea. O copila care credea in lucruri mici, in lucruri care nu se vad, in lucruri ce se simt. Totusi ignorase partea asta de suflet in ultima perioada. Se simtea ca si cum ar fi fugit de ea si ii parea rau.
Uneori e bine sa te desparti de tine... dar nu asa... Ii facea rau sa stie ca lumea ei i-ar fi putut distruge ultima urma de inocenta care ii mai ramasese. Vroia doar un avion de hartie sa zboare pana la capatul cerului. Cu cat trecea mai mult timp cu atat i se parea ca n-are niciun rost sa mai ramana acolo. Totusi nu se putea clinti de acolo. Era tintuita in afurisitul ala de loc de constiinta care nu-si gasise un moment mai bun sa-i tina predici decat asta. Parca ii vorbea dintr-un radio vechi. Se auzea intrerupt, lipseau cuvinte, de multe ori nu intelegea nimic. Nici nu prea ii pasa ce-i spunea... Doar cand i se parea ca-i vorbeste de copila era atenta.
In restul timpului incerca sa-si aminteasca cat mai multe lucruri frumoase ca nu cumva sa se mai incurce cand i se cerea sa numeasca unul dintre ele.
Toate amintirile i se plimbau prin fata ca secvente dintr-un film vechi. Si zambea...

In lumea ei lucrurile incepeau sa prinda contur din nou. Vantul se oprise si avionul de hartie se asezase intr-un copac, fara ca fetita sa fie cumva ranita.

Ti-ai amintit.
Nu mai e nevoie sa fugi de tine.