Se afișează postările cu eticheta incoerenta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta incoerenta. Afișați toate postările

duminică, aprilie 4

DeclaraŢie de dependenţă



Aşa cum eşti tu dependent de nicotină şi ai mai fuma o ţigară şi încă una şi încă şi încă, aşa aş mai vrea eu mereu încă un minut, încă o secundă, încă atât cât să clipesc şi să te văd tot acolo.


De dor de tine mi se usucă pielea şi-mi piere vocea. Şi nu mai ştiu să privesc în jurul meu fără să te găsesc acolo. Şi nu mai pot să deschid ochii dimineaţa fără să te văd acolo adormit, fericit, pierdut în vise.


A dor de tine îmi aleargă degetele pe tastatură. Fără sens, incoerente. Fără scop. Doar să-ţi mai spună ceva. Doar să-ţi mai scrie cuvinte fără noimă. Iar eu să aud clănţănitul tastelor. Sec, ascuţit, indefinit de supărător.


Şi privesc în gol pe fereastră. Şi ascult într-una SOAD şi Nouvelle Vague şi Death Cab for Cutie pentru că-mi aduc aminte de tine. Şi aş dormi mereu doar ca să te mai visez o secundă şi să te închid acolo înăuntru. Şi să-ţi dau drumul atunci când simt că te zbaţi pentru o gură de libertate. Dar să nu vrei să pleci. Pentru că eşti parte din mine şi eu din tine şi nu mă mai simt eu fără tine şi nu te mai simt tu fără mine.


Şi mă ascund sub perne şi sub pături până vii lângă mine. Pentru că mi-e frig fără tine. Să-mi închid ferestrele şi uşile toate şi ochii. Şi să te aud în gând. Pentru că au altă rezonanţă cuvintele tale. Se lipesc acolo înăuntru. Şi nu doare deloc. Şi mi-aş construi o lume-ntreagă şi încă un oraş din ele.


Şi-atunci când mi se face dor de mare să te privesc în ochi. Şi să simt cum mi se sparg toate valurile înauntru. Şi când mi se face dor de munte să mă gândesc la tine. Şi să simt cum îmi curge libertatea crestelor prin vene.


De dor de tine nu mai pot dormi. Şi mă trezesc noaptea fără să mă găsesc. Şi aş alerga la tine să te sărut şi să mă întorc în somn adânc. Sărută-mă şi dormi. Şi nu-ntreba nimic.


Am ajuns acasă. Sunt aici şi-ţi scriu fără noimă. Şi ţi-aş scrie zile şi nopţi întregi până vine timpul să ajung din nou lângă tine. Am ajuns acasă şi sunt dornică să mă ascund iar în tine, şi să mă îmbrăţişezi atât de tare încât abia să reuşesc să respir, şi să-mi citeşti scrisorile, şi să-mi zâmbeşti , să mă priveşti şi să nu-mi mai laşi mâna fără mâna ta. Pentru că altfel nu-mi mai adun gândurile. Şi vorbesc şi scriu şi simt incoerent, fără noimă, fără început şi mai ales fără sfârşit.



Să mai visăm puţin. Să ne mai şoptim puţin. Să ne mai privim puţin. Să ne mai iubim puţin. Infinit de puţin.

vineri, august 21

Despre vise

Îi veghea somnul ştiind că va fi ultima dată când îl va vedea, şi ultima dată când va putea face aest lucru. Îi trecea prin minte tot tumultul acela de emoţii care nu i-au dat pace nici măcar o secundă de când a realizat că devenise pentru ea mai mult decât prietenul cu care se juca în nisip când erau copii. Ascultându-i bătăile inimii îşi dădea seama că acesta era sfârşitul. Iar el n-avea nici cea mai mică idee. Îi sopteşte uşor, ca un pe un descântec, câteva cuvinte şi pleacă spre ceea ce el numea viitor. Ea o numea...tortură.

Ascunde-mă-n tine ca pe un fir de praf dintr-o casă veche, plină cu amintiri. Am să respir uşor, iar tu nici nu vei ştii că sunt acolo. Îţi vei aminti doar când vei avea nevoie de... umanitate, de viaţă... când îţi va fi sete de... suflet.

Ascunde-mă sub stânci, în munte, acolo unde doar vântul ajunge. Ascunde-mă în firele de iarbă, în brazi şi –n fluturi. Ascunde-mă sub piatra râurilor şi vino să mă cauţi. Iar după ce vei fi reuşit urcuşul greu, vom privi cerul şi ne vom întrece cu norii.

Ascunde-mă în valuri. Apoi aruncă-te în mare şi imbraţişează-le. Îmbrăţişează-le atât de tare ca şi cum ar fi ultima oară când simţi apap pe piele. Ca şi când e ultima dată când simţi nisipul sub tălpi, când ai soare în păr şi sare pe buze.

Ascunde-mă-n cer să te privesc din lună. Să fiu de-a pururi precum soarele şi să te acopăr precum norii îl învelesc cu haina lor moale. Îţi voi şopti cuVântul şi-ţi voi mângâia chipul pe care-l voi fi ştiut pe de rost.

Păstrează puţin din acestea şi pentru mine. Pentru atunci când mă vei fi găsit.

Don’t kiss me goodbye!

miercuri, iunie 24

Vise


De fiecare dată când te visez orice distanţă pe care reuşisem să o creez între mine şi tine dispare. Sunt incapabilă de o distanţare definitivă, iar tu nu poţi face nimic în această privinţă. N-ai nici măcar bunăvoinţa să mă ajuţi. Să-mi fugi din vise. Să-ţi iei parfumul de pe pielea mea, de pe perna mea, din gândurile mele.
Iar dacă am refuzat să visez o perioadă bună tocmai din pricina asta, nopţile nu mai ţin cu mine. E tragic să te trezeşti şi să-ţi dai seama că şi ultimul aliat s-a retras. N-a mai rezistat. Era imposibil să fi rezistat mai mult. Presiunea era prea mare.
Ce poţi să faci cu un subconştient nesupus? Să te lupţi? N-are sens! Te supui tu şi înduri. Până se plictiseşte să te mai frământe. Şi să nu-mi spui că timpul e singurul remediu. Pentru că pe asta n-o mai cred.
Şi nici fotografia aceea n-are sens să o ascund... Ar fi la fel de inutil ca şi zilele în care nu-ţi vorbesc, ca momentele în care încerc să şterg amintirile. Nu se poate şi gata.

Într-una din zilele astea vei afla tot adevarul. Îţi promit!

miercuri, aprilie 29

Calcule inexplicabile

Matematic vorbind, ecuaţia noastră nu are soluţii reale. Doar soluţii pur imaginare. Din alea cu „i” ştii tu: infinit, fericiţi, îndrăgostiţi şi aşa mai departe, IMAGINARE.

Povestitorul nu mai are nici finaluri fericite şi nici cuvinte să termine. Autorul a rămas şi el fără semne, fără cifre, fără EGAL-ul final. Rezultă... nu mai rezultă nimic. Nici măcar o inecuaţie; mai mic sau egal, mai mare sau egal... improbabil.

Parte întreagă din sentimentele mele = ego – parte fracţionară din gândurile mele. (mai exact cele în care apari tu)

Limită când finalul tinde la absurd din toată povestea asta = 2 (noi mai precis)

Limită când sentimentele tind la infinit din suflet = dor.

Limită... nu! Asta nu se poate calcula.

„Rezolvarea o lăsăm în seama cititorului.”

p.s : Rezolvarea nu există. S-a strecurat o eroare în datele problemei. Algoritmul e eronat şi datele imprecise. Halal.

*Şi uite aşa îşi spun cuvântul cele câteva zile de variante M1 şi reflecţii pur întâmplătoare. Izolarea aparentă în care mă aflu mi-a dizlocat din nou piatra pe care o pusesem la intrare. A intrat puţină lumină şi uite-mă: la un pas de... orice?! Fisura între realităţile interioare şi exterioare mi-a dereglat din nou echilibrul. Unde eşti tu nepăsare cu liniştea ta cu tot?