DIALOGURI

Atunci cand pamantul vorbeste cu apa, tu nu ramai altceva decat un martor fericit al povestii lor de dragoste. Te simti usor exclus si ai vrea sa te bucuri si tu macar putin de mangaierile tandre ale apei, dar parca undeva in inchipuirea ta e un semn mare pe care scrie INTERZIS. Cu toate astea nu-ti pare rau. Ti-e de ajuns ca iei parte la dialog chiar si dintr-o parte, firea ta pamanteana ajungand pe culmile fericirii pentru ca i-a fost dat sa asiste la miracol. Totul iti pare mult prea nefiresc pentru a-ti manifesta fericirea, totusi speri din rasputeri ca totul sa nu fie aievea. Ti-ar fi prea greu sa realizezi ca ai trait toate astea doar in imaginatia ta. Te asezi pe iarba, respiri aerul care-ti trezeste toate simturile si asculti... Isi spun cuvinte frumoase, iar povestea lor de dragoste dureaza de-o vesnicie. Totul pare un cantec soptit pe care numai ei au voie sa-l auda. Si chiar daca esti doar un intrus intr-o poveste de dragoste, refuzi sa pleci. Te-ai indragostit de cuvintele lor...

JOI

Ziua trecuse destul de repede, chiar daca soarele se lăsase aşteptat. Se rugase de el toata ziua sa-i mângâie fata si totuşi a fost atât de meschin incat n-a vrut sa se arate. Norii dansau veseli si asta o făcuse sa se simtă si ea uşoara ca ei. Pe el nu-l văzuse toata ziua insa ii promisese ca va veni seara sa-i cânte.
Se simţea totuşi ca o străina in viata ei. Implora fericire si cerşea iubire cu ochii de fiecare data când îl vedea. Doar cântecele lui o linişteau. In fiecare joi seara mergeau in parc, pe malul lacului si-i cânta. Era fericita in cele câteva ore, dar se întrista când el se oprea. De multe ori adormea acolo, pe malul lacului si el era nevoit sa o duca pe braţe pana acasă.
Se simţea închisa, deşi ii plăcea atmosfera pe care o creaseră in mica garsoniera. Era casa lor… ca un refugiu pentru iubire. Un loc unde putea sa se ascundă când se simţea in pericol.
Era ca un copil speriat si el o simţea atât de fragila… Ştia ca trebuie sa aibă grija de ea si se simţea îngrozitor când o făcea sa planga. Totuşi o iubea atât de mult…
- Ai venit !
- Da iubito, ti-am promis doar, nu ?
- Mergem in parc ? Azi soarele nu m-a iubit. Am dansat cu norii in schimb.
El zâmbeşte si-n ochii lui puteai sa-i vezi iubirea.
- De ce razi? Mereu razi de mine?
- Nu rad de tine! De fapt nu râdeam deloc. Mă faci sa zâmbesc atâta tot. Hai sa mergem!
- Mi-ar plăcea sa ploua in seara asta la lac. Am visat aseară ca alergam printre stropi de ploaie. Hai, ia-ti chitara sa mergem.

In seara asta iti soptesc o melodie de dragoste…

MIERCURI

Adormise in bratele lui si asta a facut-o sa se trezeasca cu zambetul pe buze. Trebuia sa se ridice dar parca ceva o tinea acolo, lipita de el. Era o forta pe care nu si-o putea explica, totusi o simtea tot mai puternic cum creste in ea. Cateva raze ii luminau umerii si aerul rece al diminetii care se strecurase pe fereastra deschisa le gadila talpile.
-De ce razi ?
-Ma faci sa zambesc !
-Hai ridica-te, e tarziu !
-Nu, nu ! Mai stai putin ! Lasa-ma sa mai stau putin langa tine !
-Prostuto, o sa stai mereu langa mine.
-Nu, nu ! Azi e altfel ! Azi…
-Azi esti tu mai copila !
-Si ? E ceva rau in asta ?
-Nu ! Azi nu. Azi…e timp sa ne jucam de-a viata.
-Nu-mi place jocul asta. E prea serios.
-Ai dreptate. Azi… ne jucam de-a iubirea.
-Bine, dar mai lasa-ma putin.
Se aseaza langa el, parca vroia sa intre toata in sufletul lui. Puf de papadie si doi fluturi intra pe fereastra si-o invata sa danseze in acorduri de suflet.
-Hai sa mergem ! Azi vreau la mare !
-Mai bine hai in parc sa stam pe iarba. Alungam umbrele sa-si gaseasca perechea si le cantam fluturilor cantece de dragoste !
Ea zambeste, se ridica si incepe sa se invarta prin camera de parca si-ar fi exersat dansul inainte de bal. Era fericita.

Alearga ! Azi umplem cerul cu prostii!

MARTI

El plecase cu o seara inainte. Ii spusese ca se intoarce repede, totusi o rugase sa nu-l astepte treaza asa cum o facea intotdeauna. Chiar daca n-ar fi rugat-o, tot ar fi facut-o. Oricum nu-l asculta niciodata. Facea intotdeauna doar ce vroia. Exact ca un copil incapatanat.
A stat in fotoliu toata noaptea, in umbra felinarului de afara care ar fi anuntat-o cand i-ar fi auzit pasii, sperand ca macar spre dimineata el urma sa apara. Dar n-a fost asa. Acum , primele raze de soare ii scaldau fata. Si ea se simtea ca intr-un lan de grau. Ii mirosea a proaspat si a liber, dar urma sa se trezeasca repede, sa priveasca pe freastra si sa-si imprastie visele. Se ridica, se uita la telefon dorind ca macar acum sa fi primit vreun mesaj in care el isi cerea scuze ca n-a venit. Degeaba… incepe sa injure printre lacrimi si incepe sa-si faca o cafea…
De cand s-au mutat impreuna incepuse sa bea multa cafea, ba chiar fumase de cateva ori. Parul ii era ravasit si ochii obositi. Totusi, era invaluita de o frumusete stranie, nepamanteasca.
Usa se deschide, iar el apare vesel si gata sa inceapa ziua cat mai repede. Ramane inmarmurit cand ii intalneste privirea pierduta. Ea continua sa amestece in ceasca goala.
-Ai uitat sa vii, asa-i ?
-N-am… cum sa...
-Da… cum zici tu…
-Imi…
-Nu..nu-ti fac si tie cafea. Da-mi o tigara !
-De cand fumezi tu?
-De cand uiti ca exist ! invarte din ce in ce mai nervos lingurita in timp ce cateva lacrimi se scurg in cafea.
-Stii bine ca nu-i asa!
-Lasa asta acum. Vrei cafea? Eu nu mai beau…

Ti-am facut o cafea cu…. lacrimi.

LUNI

A urat întotdeauna zilele de luni. Parca nu-si găsea rostul. Prea devreme se terminase saptamana trecuta si era prea târziu sa înceapă alta… exact la fel…
- Te-ai trezit asa devreme ?
- Da… Totusi mi-e cam somn. Saptamana asta prea se grăbeşte sa vina.
- Vrei un ceai ?
- As prefera o cafea…
- Dar tu nu bei cafea.
- Uite acum beau! Ce-ti pasa tie daca beau sau nu cafea? Ti-e tot una daca faci ceai sau cafea.
- Bine gata nu te mai ambala atat. Intrebam si eu… Doamne explodezi ca un proiectil vechi!
- Bine, bine… Lasa asta si fa cafeaua aia mai repede !
- Stii, uneori ma intreb daca-ti pasa macar putin.
- De ce sa-mi pese ?
- Las-o balta… De mine, de noi, de toate…
- Nu! Lapte ai?
- E prin frigider, cred. Deloc?
Ea incepe sa rada si ii spune printre zambete: « Deloc!», apoi ii sare in brate si se alinta ca un copil rasfatat.
- Hai mai bine sa facem cafeaua aia, ce zici?
- Niciodata nu iei lucrurile in serios!
- Foarte bine! Asta pentru ca nici ele nu mă iau pe mine in serios!
- Cum sa ia in serios un copil zanatic asa ca tine?
- TU ma iei in serios?
- Nu!
- Nu?
- Hai sa facem cafea!
- Nu mai vreau!
- Iar te-ai aprins!
- Când o sa ma iei in serios am sa fac cafea cu tine!
Se ridica de la masa incercand sa-si adune camasa care atarna prin toate partile si pleaca bosumflata spre fereastra. Peste cateva minute el vine cu cafeaua. Când îl vede ochii încep sa-i rada si un zâmbet pornit tocmai din suflet ii lumineaza fata.

You can buy me with a coffe…

Ajutorul din... zambete

Exista momente in care singurul lucru care te-ar putea aduce inapoi pe pamant, care ti-ar putea smulge toate regretele, toate tristetil si toate cuvintele pe care nu le-ai spus si care-acum iti sapa-n suflet e un zambet. Singura ta scapare pare pe cat de simpla,pe atat de absurda. Totusi, daca intre miile de fete sobre, grabite, prea preocupate cu proprii demoni sa-i mai alunge pe ai tai zaresti un ciob de zambet simti cum ti se goleste inima de framantari. Te simti usor, te simti liber si-ti vine sa razi chiar daca n-ai niciun motiv intemeiat. Vrei sa razi pur si simplu.
E mai rau atunci cand, oricat te-ai stradui, nu reusesti nici in ruptul capului sa gasesti zambetul de care sa te agati. Si cauti, cauti si cauti. Te invarti printre multimi de sentimente fara sa stii unde te duci. Totusi speri ca cineva iti va da zambetul de care ai nevoie sa te ridici. Si ti-e intuneric... si rece-nauntru. Tot ce-ti doresti e ca cineva sa se uite-n jos, acolo unde ti-a cazut sufletul, si sa zambeasca. Nu ca imaginea ar fi foarte placuta. Dar, in astfel de situatii singura scapare e ca cineva sa-ti dea o mana de... ZAMBET.



Prin intuneric nu poti gasi drumul spre libertate.
ZAMBESTE, TE ROG!
s-ar putea sa am nevoie de asta

Cafeaua

-Buna dimineata!
-Neata'! (aruncat in sila nici macar ea nu mai stia ce inseamna)
-Ce s-a-ntamplat?
-Nimic, ce-ti pasa?
-Imi pasa! Ma-ntrebam...
-Daca te iubesc, stiu...
-Si?
-Nu!
-Deloc?
-Conteaza?
-Poate ca da...
-Prefa-te ca nu conteaza... Oricum n-are niciun rost...
El se ridica si da sa plece. Ea il priveste rece de parca ar vrea sa-l inghete. Arunca lingurita in ceasca de cafea si sare in fata lui.
-Lasa-ma sa plec!
-Unde?
-Ce-ti pasa? Totusi, esti sigura ca...
-Da! Sunt sigura! Ce importanta are?
-Aceeasi importanta pe care o are si destinatia mea.
-Bine! Pleca! Oricum ai sa te-ntorci...
-Sa stii ca doare!
-Si ce daca? Si pe mine m-a durut de-atatea ori...
-Si asta iti da dreptul sa ma...
-Poate...
-Trebuie sa plec!
-De ce?
-Ce vrei de la mine?
-Vreau sa m-a-mbratisezi...
-Ti-ai terminat cafeaua?
-Ce treaba are cafeaua? Zi mai pleci sau nu?
-Da!
-De ce?
-Pentru ca... Ce-ti pasa?
-Sa zicem ca-s curioasa.
-Uite tocmai de-aia n-am sa-ti spun.
-Ei bine n-am sa te las sa pleci!
-Dar trebuie!
-DE CE?
-Pentru ca te iubesc...

Ea ramane privindu-l cum inchide usa. In camera miroase a cafea, si lingurita pe care o aruncase inca mai zornaia in ceasca goala...

"Oare lapte are prin frigider?"

Infantil

Iti miroase parul a cafea cu lapte in dimineata asta.
E, iar vorbesti aiurea! Cum ar putea sa-mi miroasa parul a...
Mereu trebuie sa te indoiesti! De ce nu crezi macar o data?
Pentru ca vorbesti prostii! Cum as putea sa cred toate aiurelile tale?
Uite-asa cum o fac eu!
Tu esti o copila!
Si tu esti un batran morocanos! Ce te costa sa crezi in prostii si-n povesti din cand in cand?
Si pe tine ce te costa sa mai calci si pe pamant din cand in cand?
Ma costa suflet... Dar..tu n-ai inteles niciodata cum e treaba asta cu sufletul...
Da, bine fa tu pe grozava acum!
Daca tie asta ti se pare ca fac...
Si ce altceva faci? Imi tii zilnic prelegeri infantile despre suflet! Nemurirea sufletului ce sa-ti povestesc! Crezi si tu in lucruri pamantene!
Lucruri pamantene... Cum ar fi?
Iar faci pe grozava si ma enervezi! Mai bine hai sa ne plimbam si sa terminam discutia asta infantila...
TOT TIMPUL TI-E FRICA DE COPILARIE SI DE LUCRURI INFANTILE! MAI LASA MATURITATEA PE PODEA SI HAI SA NE JUCAM!

Descoperirea

Atunci cand o simpla imagine iti spune tot despre tine, despre viata, despre lume si despre destin ai tendinta sa te abandonezi acolo si s-o privesti tot restul vietii. Atunci stii absolut tot ce ar trebui sa stii si nimic nu-ti mai poate intuneca existenta. Si stai acolo privind maretia acelei imagini fara sa-ti mai pese de timp, de oameni, de nimic. Te descoperi pe tine, iti vezi si cel mai indepartat colt de suflet cum infloreste, cum prinde viata si rade cu toata convingerea. Atunci cand ti se taie rasuflarea si totusi fiecare gura de aer te face sa te simti mai viu, mai fericit, mai liber. N-auzi nimic altceva decat cum iti canta sufletul si-ti miroase a fericire vantul rece care-ti trece prin par ravasindu-te pana in adancuri. Ti se pare ca totul e doar o poveste, dar apoi iti dai seama ca e povestea ta. Si e cat se poate de reala. Te descoperi pe tine acolo, gol de prejudecati, de tristeti, de ura si nu-ti vine sa crezi ca esti tu. Nu-ti vine sa crezi ca-n tine e atata linsiste si-atata lumina.




Acum ti-e cald in suflet...
Pastreaza putina lumina si pentru altii...

Sufrageria

Ma inchisesera intr-o sufragerie. Mi-era putin frica si mi-as fi dorit sa-mi fie mai lumina. Incepeam sa ma gandesc ca doar visez, mi-era destul de greu sa cred asta totusi pentru ca ma dureau degetele ingrozitor. De parca as fi cantat zile intregi la pian... Nici macar nu stiu sa cant la pian... Si-mi simteam inima cum bate. Sentiment destul de placut totusi pentru ca asa eram sigura ca mai sunt vie. Doamne si cum batea. De parca vroia si ea sa iasa, de parca era si ea inchisa ca si mine. Aveam cateva carti care pareau destul de proaste si un televizor... Eeternul televizor... Si mai era un fotoliu galben pe care incepusem sa-l urasc.
Urasc destul de multe lucruri in general... Fac parte din grupul oamenilor care urasc podurile metalice peste care trec trenurile si ma numar printre cei care urasc verbul "a combina". Dar astea sunt alte povesti pentru alte minute.
Imi amintesc ca nu ma asezasem niciodata pe fotoliul galben. Daca as fi avut destula forta cred ca l-as fi aruncat pe fereastra. Atat de antipatic imi era. Stateam mereu jos, pe carpeta de culoarea cafelei cu prea putin lapte si ma uitam in tavan. Imi placea sa fac asta. Imi imaginam viata mea fara mine. Mi-o imaginam pe Irene, muza nedescoperita a artistilor neapreciati, cautand sa-si gaseasca printul fermecat, pe Charlotte intotdeauna gata sa faca orice pentru copila Irene, dar niciodata destul de puternica sa renunte la iubirea ei (neimpartasita sau...) pentru Barlo. Mi le imaginam razand. Doamne cat imi placea sa le vad razand. Si-mi venea sa plang cand imi aduceam aminte ca eu n-as fi acolo sa rad cu ele pana ne-ar fi durut stomacul. Calatoreau mult fara sa se gandeasca ca n-au niciun ban si nici familii. Se aveau una pe alta. M-ar fi avut si pe mine. Am fi colindat lumea cu rucsacii in spate si ne-am fi indragostit in fiecare oras. Asa, o fac doar ele, iar Charlotte urma sa publice primul ei roman. Inspirat din viata lor si din relatia ei cu Barlo... L-am urat din prima clipa pe omul asta pentru tot ce-i facea.
Apoi o vedeam pe Misha cautandu-si mereu jumatatea, cersind iubire cu privirea oricarui strain si sfarsind prin a fi ranita de vreun dobitoc. Si nu era aproape nimeni care sa-i redea increderea... Doar Sally uneori... Dar ea avea famile, n-avea timp de dramele Mishei tot timpul. Il vedeam pe Vince alimentandu-si obsesia pentru jocuri de carti online si pe Claire care traia intr-o garsoniera in a carui dormitor era doar un pat si calculatorul care-i stocase viata: filmele. Si nu era nimeni care s-o ameninte ca o impusca daca nu iese din casa. O vedeam si pe Sara care n-avea niciodata o locuinta stabila, ci inchiria apartamente in diferite orase. Se muta periodic pentru ca se creau prea multe legaturi in jurul ei. Oricum ii place sa se plimbe...
Si-mi apareau lacrimi cand ma gandeam... Erau adulti, erau copii. Totusi mi-as fi dorit ca asta sa fie viata fara mine. Erau fericiti. Chiar daca nu aveau cariere extraordinare, chiar daca nu erau plini de bani, aveau suflete. Si erau fericiti.
Ma intrebam destul de des cand aveau sa-mi dea drumul. Ma irita prezenta fotoliului galben si mi-era grau sa-mi mai imaginez cum decurge viata mea fara mine. E trist sa vezi un film si sa-i lipseasca protagonistul. Nu mai intelegi nimic. Nu-i de ajuns ca sunt destul de bulversata. Mi-era frica sa ma mai uit pe tavan....

Am adormit. Ma trezesc maine intr-o barca...


Daca tu naufragiezi, n-o sa sece raul...
Cum crezi ca ar fi viata ta fara tine?

MY LIFE WITHOUT ME

Pentru ca mi-am adus aminte de film... Pentru ca mi-am adus aminte de sentimentul pe care l-am avut cand l-am vazut... Pentru ca pur si simplu m-am indragostit de cuvintele ei... Pentru ca probabil o sa urmeze un post despre viata mea fara mine... Pentru ca n-am sa fac lucrul asta prea des... Pentru ca.... doar atat...




"This is you. Eyes closed, out in the rain. You never thought you'd be doing something like this, you never saw yourself as, I don't know how you'd describe it... Is like one of those people who like looking up at the moon, who spend hours gazing at the waves or the sunset or... I guess you know the kind of people I'm talking about. Maybe you don't. Anyway, you kind of like being like this, fighting the cold, feeling the water seep through your shirt and getting through your skin. And the feel of the ground growing soft beneath your feet. And the smell. And the sound of the rain hitting the leaves. All the things they talked about in the books you haven't read. This is you, who would have guessed it? You. "

De-ale ei...

Credeai ca....
Nu! Nu stiu... Tu ce zici?
Era de ajuns sa-mi atragi atentia!
Nu, nu! Vorbeste-mi incet... Mi se sperie visele!
Iar vorbesti prostii! Vorbeam serios sa stii!
Da stiu... mereu vorbesti serios... De-ai putea sa vezi prin ochii mei o clipa...
Dar nu pot! Si uite de-aia ne certam intr-una!
Nu "ne" certam! "Ma" certi...
Asa.. incepi acum cu reprosurile! Esti asa un copil!
Ei, foarte bine! Esti tu batran pentru amandoi! Ai putea macar pentru o secunda sa-ti dai masca asta de om incredibil de responsabil jos si sa ma privesti dupa aceea? Poate m-ai vedea altfel...
Prostuto! Cum altfel as putea sa te vad?
Uite... Exact asa: un copil care are nevoie de zambete si de cuvinte soptite frumos, de ajutor sa inteleaga ce-i in el si... caruia nu-i e rusine sa cerseasca fericire ...
Esti asa o naiva...
Si cu toate astea... spui ca ma iubesti... nu-mi e de-ajuns s-aud...
Vrei sa-ti desenez?
Iti bati joc! De ce-ti place sa ma vezi plangand?
Imi pare rau...
Macar de-ar fi asa...

Only on Sundays

Ii placea nespus sa-si ia pantofii mici si sa iasa ca un vartej pe usa aruncandu-i lui un "Pa!" care se pierdea pe la jumatatea lui "a". Si-ar fi dorit sa-i spuna "te iubesc", dar ii era greu. Mereu i-a fost greu sa pronunte cuvintele astea pentru ca mereu simtea ca minte. Se ura in fiecare duminica pentru ca fugea asa, fara sa-i dea vreo explicatie si se intalnea cu... "celalalt". Partea ciudata e ca mereu avea impresia ca el stia unde se ducea ea duminica. Si totusi ii spunea zambind "La revedere iubito!" si o astepta mereu pe fotoliul de langa fereastra.
Se intreba ce face el in timp ce ea merge in parc, se aseaza la a treia masa pe stanga si asteapta sa i se dea o farama de fericire. Si o primeste... Pacat ca mereu de la altcineva in afara de el. Sta acolo pe scaunul de paie si cerseste iubire. Daca ar sti cineva cat de avara e, cum i-o ia lui pe toata si inca nu-i ajunge, cum alimenteaza povesti doar pentru a-si castiga doza mica de iubire...
Seara, cand se intorcea, el n-o intreba decat daca e obosita... Si-ar fi dorit atunci sa intre in pamant, sa crape acolo, in fata lui si sa nu-l mai chinuie... Dar isi recapata zambetul si ii spunea:
"Da, dragule. Am avut o zi infernala."
Mergea in dormitor sa-si opreasca lacrimile si se intorcea, din nou nonsalanta:
"Auzi, tu... tu ma iubesti?"
"Ce intrebare e asta? Bineinteles ca da!"
mi-as fi dorit sa ma urasti...
"Ce spui?"
"A nu, nimic... Ma gandeam ca urasc duminicile..."
"Si eu le urasc... dar nu in felul ala..."
"Cum adica?"
"Adica... le urasc pentru ca... nu stiu... Tu ar trebui sa le iubesti, prostuto!"
"Eu... eu de ce?"
"Pentru ca... duminica te iubesc cel mai mult... Duminica esti libera... Duminica alergi fara sa-ti pese, duminica esti copil, duminica esti fericita, duminica esti... a mea. "
"Duminica mi-as dori sa ma fi urat..."
"Of, copil naiv... Cum as putea sa te urasc cand tu implori iubirea?"
"Eu nu..."



Uraste-ma duminica!
Atunci te iubesc cel mai mult...

LOVE SONG TO A STRANGER

Maine am sa-ti cant...
Azi ploua... Azi iti canta ea...
Maine, cand ai sa ma vezi... Am sa am parul ud de atata ploaie si-am sa te-astept tot acolo... Totusi, n-ai putea sa vii mai devreme? Mi-e frig in suflet de-atata asteptat...
Maine, din dormitorul de suflete vor evada doua. E randul nostru! Am dormit prea mult... Pana la iesire mai avem mult totusi...
Azi canta-mi tu... Ea oricum nu te asculta... Stie doar cantecul ei...
Nu-mi vorbi! Stii ca doare... Ti-am vorbit vreodata? Nu...
Si-asa nu stii sa m-asculti... Nu m-auzi decat atunci cand iti cant...
Si-atunci ma privesti cu ochii tai stranii si norii din ei parca mi-ar fulgera cantecul...
Maine, cand te vei apropia timpul se va sparge in milioane de bucatele colorate... Ai grija sa nu te tai... N-ai sa ma ajungi daca-ai sa calci in cioburi...
Azi, iesim prin geamuri sparte, pe furis, asa cum fac copiii... Daca ne-ar vedea s-ar surpa infinitul...
Maine, o sa ne uitam in cioburi de oglinda... Si o sa taiem vesnicia in doua...


Si, tot maine ai sa-mi canti... Eu am uitat versurile...

Filme vechi, file de povesti

De cate ori nu ti-ai privit viata ca pe un film vechi? Ca pe un film mut... un film in care doar culorile ti-ar mai putea striga ceva? Pacat ca e cam decolorat... de la timp.
Azi ma gandeam cum ar fi daca la un moment dat ne-am trezi toti ca s-a terminat filmul. Si nu, nu in sensul ca gata, caput, end of story, see you in hell. NU! Vreau sa spun... Daca pana acum am fi jucat intr-un film. Si de maine trebuie sa incepem sa traim. De maine incepe viata. Cate sute de mii dintre noi ar fi distrusi? Cati ar sti ce sa faca? Eu sigur as fi inmarmurita si m-as invarti ca un titirez defect printre voi toti, fara sa stiu pe ce lume traiesc.(nu ca ar fi mare diferenta dar, anyway, n-ar fi dragut sa ma trezesc maine si mai debusolata... n-ar fi dragut deloc).
Oricum, ar fi frumos sa jucam intr-un film. Doar gandeste-te ca in filme intotdeauna protagonistul sfarseste cel putin bine. Si bineinteles ca tu ai fi protagonistul...
Mie... mie mi-ar placea sa joc intr-un film frantuzesc. Nu stiu de ce. Pur si simplu mi-ar placea. Viata lor e intotdeauna boema...plina de povesti, de sentimente puternice si alternante, de ura sfasietoare si de dragoste nemaintalnita... Apoi..mi-ar placea sa scriu poezii si sa invat sa cant la chitara... Le-as canta strainilor cantece de dragoste... Ar fi frumos... As fi fericita... Si atunci cand vecina ursuza de la 2 ar arunca cu rosii dupa mine as fi fericita... As alerga pe strazile inguste desculta, intr-o rochita verde si vaporoasa cu chitara in mana si m-as izbi de cineva... De un el eventual... Si mai departe... As afla lucruri socante si am avea o relatie dragoste-ura... Ne-am certa si am fugi in secunda urmatoare in lume... Ne-am face o casuta de paie pe plaja si am sta acolo toata vara... Si daca ne-am plictisi am pleca la munte, am urca pana in varf si am sta acolo cateva zile... Ne-am uri incredibil dar ne-am iubi si mai mult... Si ne-am pune nume amuzante si vecina de la doi ne-ar uri de moarte pentru ca ii speriem pisicile cand plecam in fuga. Si... mai departe... nu mai am pagini...


S-a terminat filmul... Crezi ca poti sa traiesti acum?